De ce vor femeile mai mult să se căsătorească şi la ce se gândesc bărbaţii când fac marele pas

Posted: 6 decembrie 2017 by admin

Concubinajul câştigă astăzi tot mai mult teren, în dauna mariajului. Teama de a nu fi înşelat, sentimentele care se pierd de la o zi la alta, lipsa de timp, toate astea împiedică astăzi multe cupluri să găsească drumul către altar. “Căsătoria poate fi benefică dacă aşteptările sunt realiste de ambele părţi, dacă investiţiile sunt asumate şi corect împărţite. Dacă familia de origine vă susţine şi dacă nu vedeţi cariera doar ca pe o oportunitate de a intra în competiţie cu partenerul, dar nici ca pe un mod de a-l întreţine, atunci înseamnă că vă potriviţi, că formaţi o echipă”, subliniază psihologul Constantin Cornea pentru Gândul.

În general, femeile îşi doresc stabilitate, visează să întâlnească o persoană cu care să împartă totul. De fapt, statistic, ele sunt cele care îşi doresc mai mult actul de consfinţire a relaţiei decât bărbaţii. „Femeile vor să aibă pe cineva doar pentru ele, dar, mai mult decât atât, doresc să aibă un tată pentru copiii lor, o persoană caldă cu care să împartă un cămin, nu o casă. Pe parcurs descoperă că partenerul nu renunţă la prieteni, dorinţa de a avea un partener de discuţie rămâne doar un vis, iar ajutorul în gospodărie nu există. Pentru că aşa a fost învăţat acasă, pentru că aşa spune societatea, pentru că este leneş şi nu are niciun gând să se schimbe.

Bărbaţii se căsătoresc pentru că au parte de sex când vor, pentru că au nevoie de cineva care să aibă grijă de casă, de copii, de el însuşi. Dacă îşi permite financiar să întreţină familia, devine periculos şi arogant. Dacă nu, pretinde din partea femeii toate cele, susţinând că nu a avut noroc, chiar dacă nu face nimic pentru a schimba situaţia”, precizează psihologul pentru Gândul.

Partenerul de viaţă nu trebuie ales în funcţie de circumstanţe. “Traumele trecutului vă pot face să credeţi că el vă salvează de tot ce aţi păţit până atunci. Sentimentele lui vă închid rănile, cuvintele lui vă măngâie sufletul pângărit, iar mângâierile lui vă  stârnesc trupul, aşa cum v-aţi dorit dintodeauna. Tot acel timp sec, în care nu aţi dormit cu nimeni, nu aţi mâncat cu nimeni, nu aţi visat pe nimeni şi nu aţi vorbit cu nimeni, vă poate face să credeţi că el este cel ales,” spune Constantin Cornea pentru Gândul.

Aşteptările nerealiste, traumele trecutului şi singurătatea sunt cei trei avocaţi ai diavolului care vă pot schimba viitorul. “Dacă aveţi aceste trei probleme, încercaţi, chiar dacă nu veţi reuşi, să treceţi totul prin prisma minţii. Cereţi păreri şi ascultaţi-le! Aveţi răbdare. Nu oferiţi totul. Nu primiţi în sufletul vostru un cal troian”, adaugă specialistul.

Dacă iubirea se împleteşte cu prietenia, dacă certurile duc la soluţii, iar libertăţile proprii sunt respectate, dar nu contravin ideii de cuplu, cei doi pot avea şansa să rămână cât mai mult timp împreună. “Dacă căutaţi să oferiţi ce aveţi mai bun şi ştiţi şi ce să cereţi în schimb,  chiar dacă nu se întâmplă aşa cum vreţi voi, atunci căsătoria poate fi o poveste frumoasă. Dacă certurile stârnesc orgolii, dacă familia de origine află de neînţelegerile voastre şi nu mai suportă să îşi vadă copilul trasformat în rău de o relaţie, înseamnă că legătura a eşuat, pentru că cei doi nu au învăţat să meargă mai departe”, mai spune psihologul.

În general, căsătoria, ca şi o relaţie, are nevoie de timp. “Nu încercaţi schimbări majore peste noapte. Pot apărea şi acestea, dar în timp. Căsătoriţi-vă doar când vă cunoaşteţi îndeajuns partenerul. Comunicaţi cât mai mult. Tonul face muzica. Cu un ton adecvat puteţi face adevărate minuni. Lăsaţi orgoliul deoparte. Orice problemă trebuie să nască rezolvări, nu frustrări. Cereţi şi lăsaţi de la voi pentru binele cuplului. Cuplurile stabile şi fericite sunt cele în care cei doi sunt prieteni, dar au şi amici adevăraţi în afara cuplului. În concluzie, fericirea nu există. Ea este formată din mici bucurii. Cu cât aveţi mai multe bucurii, şi cu cât acestea sunt mai dese, cu atât sunteţi mai fericiţi. Bucuriile nu se nasc doar în cuplu. Se nasc în relaţia cu familia, cu partenerul, cu copiii, cu prietenii, cu hobby-urile, cu sportul sau cariera”, concluzionează psihologul.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa:Gandul.info