Locul de muncă îţi cauzează depresie? Aşa rezolvi problema

Posted: 13 decembrie 2017 by admin

Locul de muncă te stresează, te gândeşti cu groază, dimineaţa, la faptul că trebuie să pleci la serviciu, nu ai chef de nimic şi parcă a dispărut şi pofta de mâncare? Sunt semne clare ale depresiei la locul de muncă. Specialiştii ne spun ce e de făcut-

Potrivit psihoterapeutului Constantin Cornea, sindromul depresiv poate fi doar un episod, sau poate deveni o boală grea, de durată mai lungă, caracterizată de următoarele trăiri:

– Îngrijorare fără motiv sau sentimente de anxietate
– Sentimentul de a fi copleşit, chiar şi în activităţi obişnuite
– Lipsa apetitului sau creşterea poftei de mâncare
– Insomnie sau somnolenţă
– Plâns facil
– Tolerantţă scăzută la frustrare
– Pierderea interesului pentru activităţi care înainte erau plăcute
– Auto-învinovăţire, auto-compătimire
– Sentimentul de neajutorare
– Stima de sine scăzută
– Gânduri despre moarte
– Oboseală fizică, mentală.

Depresia este declanşată de factori ce ţin de locul de muncă (prea multe sarcini, salariu prea mic, probleme în comunicarea cu şeful sau colegii, program prelungit, termene greu de respectat) sau de alte lucruri personale (decesul cuiva drag, o despărţire, stima de sine scăzută, o afecţiune medicală sau psihologică).

“Indiferent care ar fi sursa depresiei, este bine să se ţină cont de faptul că momentele dificile vin şi pleacă din viaţa oricui, iar noi trebuie să mergem mai departe. Dacă ai fost părăsită, încearcă să înţelegi care a fost cauza, apoi, cu răbdare, să revii la activităţile care îţi făceau plăcere şi te încărcau pozitiv. Dacă sursa depresiei o reprezintă locul de muncă, de ce nu încerci o schimbare? Testează piaţa şi vezi dacă ţi se potriveşte o altă firmă sau chiar un alt domeniu de activitate. Oricum, nu trebuie să te simţi ruşinat sau speriat de starea pe care o ai. Depresii există de când lumea. Să nu te îndoieşti nicio clipă că nu poţi trece peste orice problemă. Trebuie doar să ai răbdare”, te sfătuieşte psihoterapeutul.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

 Sursa: click.ro