Seful de la serviciu, sef si acasa?

Posted: 15 februarie 2018 by admin

Din pacate, o cariera stralucita aduce dupa sine, daca nu exista intelegere si comunicare corecta, o seama intreaga de probleme. Aceste comportamente le intalnim la: manageri, patroni, profesori, avocati, notari, judecatori, procurori, politisti, militari etc.

” – Vine acasa ca la hotel: doar sa manance si sa doarma. Si mai face si scandal, nimic nu ii convine…”

„- Este mereu nemultumit de mine si de copii. Il deranjam indiferent ce facem. Am ajuns sa mergem pe varfuri prin casa…”

” – Eu platesc totul. Voi nu sunteti in stare de nimic! Daca nu as fie eu, ati fi morti….”

Am intalnit la cabinet un numar foarte mare de persoane care se plang de partener si de comportamentul acestuia, dorind sa inteleaga cum pot indrepta situatia de acasa.

Din pacate, de cele mai multe ori, este foarte dificil sa obtinem rezultate, pentru ca „seful” nu are disponibilitatea de a veni la consiliere de cuplu.

„Seful” considera ca el nu are nici o problema. A demonstrat prin cariera lui cat este de destept si bun. A facut scoala si cursuri, are coach, deci problema nu este la el. Familia este problema, familia nu se mai ridica la nivelul asteptarilor lui, pur si simplu…

Si intr-un fel are dreptate. 90% dintre familiile in care doar unul face cariera sunt disfunctionale. Pentru ca cei doi au preocupari diferite, viziuni de viitor diferite si eventual medii sociale sau prieteni diferiti. Deci, vieti diferite…

Solutii?

1. Incercati, inca de cand va casatoriti, sa aveti planuri comune si sa va dezvoltati profesional intr-un mod egal.

2. Daca partenerul isi propune un plan de viata si de dezvoltare diferit, purtati discutii cu acesta pentru a gasi solutii prin care sa va dezvoltati aproximativ similar.

3. Nu acceptati un rol casnic, gandindu-va ca dvs. va ocupati de casa si familie, iar el se ocupa de partea financiara. Asta inseamna planuri diferite de viata ce pot duce la divort, inselat sau pur si simplu la disolutia familiei.

4. Imediat ce vedeti la partener ca dezvolta comportamente de sef acasa, purtati discutii cu acesta pentru a nu lasa situatia sa se agraveze.

5. Daca comportamentul de sef al partenerului persista de mult timp, apelati la consiliere de cuplu. Singura (sau singur…) este putin probabil sa reusiti.

6. Nu va certati, nu folositi un ton agresiv, nu amenintati. Aveti rabdare si cu calm incercati sa il convingeti sa mergeti impreuna la un psiholog.

Comportamentul de „sef” nu se naste peste noapte si nu poate fi un comportament tolerat la nesfarsit. Daca nu va ganditi la propria umilinta, ganditi-va la copii. Acestia sunt principalele victime ale situatiei si pot suferi tulburari de personalitate grave sau o seama de afectiuni fizice: bulimie, anorexie, obezitate, tulburari ale somnului, enurezis, ulcer, psoriazis, nervozitate, depresie, anxietate.

Solutia cea mai potrivita o reprezinta consilierea de cuplu. Prietenii sau familiile de origine tind sa fie implicate sentimental fata de unul din parteneri si nu pot reprezenta o solutie pe termen lung.

Constantin Cornea, psihoterapeut Psievolution

Sursa : business24.ro