Psiholog – Părintele perfect nu există: Ce înseamnă să fii un părinte bun?

Posted: 10 octombrie 2018 by admin

Meseria de părinte pare de cele mai multe ori imposibilă. Informațiile sunt infinite pe internet, iar prietenii, colegii, familia vă bombardează la rândul lor, cu mii de sfaturi.

Așa că, de cele mai multe ori, vă puteți simți asaltați de informații, pe care nu mai știți cum să le puneți în practică. Cursurile de parenting sunt la orice colț, ținute de vedete, psihologi, ingineri, medici, care mai de care considerând că se află în posesia adevărului suprem. Din experiența personală sau profesională, bineînțeles…

De aceea, pentru a vă fi mai ușor, am să fac o listă cu ceea ce este bine să aplicați în creșterea copilului, dar și ce nu este indicat să faceți, scrie psihoterapeutul Constantin Cornea.

1.    Părintele perfect nu există! Cu cât vă veți dori să fiți mai perfecți, cu atât veți acumula mai multă frustrare. Iar frustrarea nu face casă bună cu parentingul. Ba din contră, vă poate duce la crize de anxietate, depresie, atacuri de panică, comportamente obsesiv-compulsive.
2.    Copilul perfect, de asemenea, nu există. Mulți părinți se gândesc, la două principii atunci când doresc să construiască copilul perfect:

–    Să aibă ceea ce eu nu am avut. Asta înseamnă să îi ofer, fără a ști să îi cer. Și în cadrul acestei relații, ca și în democrație, echilibrul se stabilește între cerere și oferta. Trebuie să învețe de mic, să ofere, pentru a putea primi ulterior. Este bine să înțeleagă că poate realiza multe, dacă depune un efort corespondent cu ceea ce își dorește.

–    Să realizeze ceea ce eu nu am realizat. Este modul prin care transpuneți propriile traume, drame, pe umerii copilului. Acest model se manifestă prin: eu mi-am dorit să ajung sportiv de performanță dar nu am fost susținut, în acest sens, am să îmi dau copilul de mic la sport și el va face performanță. Oare? Performanța sportivă sau în orice alt domeniu, trebuie să țină cont de abilitățile native ale copilului. Dacă îl duceți la Mc Donalds, are mult peste greutatea normală a vârstei și vă doriți să devină atlet, cred că ar trebui să vă regândiți strategia…

1.    Concepeți un set de norme și valori, pe care copilul, ulterior să își construiască viața. Cel mai bine ar fi să începeți prin a vă educa pe voi, încă de când copilul este pe drum, într-un cod al bunelor maniere. Pentru că, înainte de orice, copilul va imita ceea ce vede, mai mult decât ceea ce îi spuneți. Plecând de la acest cod, este important să ne gândim să cultivăm la copil:
–    Respectul față de persoane, animale, bunuri. Cum se manifestă acest respect, dar și care îi sunt beneficiile.

–    Prietenia. Este important să creștem un copil sociabil, care să știe să își construiască prietenii durabile. În acest sens, este bine să vadă în primul rând la noi cum ne comportam cu prietenii, dar și unde trebuie să respectăm libertatea celuilalt.

–    Bucuria. Este o lecție foarte importantă prin care, mai întâi apelând la exemplul propriu, învățăm copilul să se bucure de micile lucruri care îl înconjoară. Așa poate învăța să se bucure de natură, de vreme, de soarele de dimineață, de o strângere în brațe, de un joc nou sau de joacă cu un cățel în parc. Nu uitați, vă rog, să dați un exemplu personal, în acest sens.

–    Valorile. Indiferent dacă vorbim de suflet sau de bunuri, copilul, este bine să știe, ce înseamnă a valoriza: o prietenie – prin interacțiunea cu prietenii, oferind și primind jucării, dulciuri sau joacă; un obiect, de exemplu, o jucărie – să se bucure de ea, să nu o strice și să știe să o împartă cu cei din jur.

–    Parenting-ul perfect, așa cum am mai spus, nu există. În aceste sens, am să fac o afirmație, care, chiar dacă pare o afirmație dură, am să o susțin ulterior prin exemple. Foarte mulți părinți confundă capacitatea de a procrea cu aceea de a crește și educa un copil. Ca și cum, de undeva din cer, odată cu copilul, primim și un set de norme și valori de creștere a acestuia. Ceea ce nu este nici pe departe adevărat.

Ce se poate întâmpla dacă nu avem un plan de creștere și educare a copilului? Doar noi nu am fost crescuți așa, nici pomeneală și uite ce bine ne-am descurcat…

Ei bine, nu este chiar așa. Indiferent dacă vă considerați o persoană realizată sau nu, gândiți-vă cu sinceritate, dacă nu cumva, credeți că era bine că părinții voștri, cel puțin în anumite momente sau situații să aibă un anumit tip de experiență sau un sfătuitor.

De aceea, indicația este să vă concepeți un astfel de plan, împreună cu familia de origine, cu partenera/ul sau cu un specialist pentru a vă face viața mai ușoară vouă, dar și pentru a crește un copil în cele mai bune condiții. Lumea a evoluat, cel puțin din persectiva informației și este bine să profităm de această oportunitate. Dacă nu o faceți, puteți crește un copil cu tulburări de natură psihologică, cum ar fi: depresie, anxietate, narcisism, histrionism, tulburare obsesiv compulsivă, paranoic, psihopat.

De asemenea, este posibil să remarcați aceste afecțiuni târziu, iar procese de conștiință apărute în momente de acest gen, vă poate îmbolnăvi și pe voi, vă poate strica relația de cuplu ducându-vă la divorț.

Pentru a învăța cum să creșteți și să educați un copil, sunt importante câteva reguli, spune Psihoterapeutul Constantin Cornea.

–    Apelați la o persoană care a demonstrat că poate crește un copil, bine. Poate fi mamă, soacră, sau o bonă. Important este să vă asigurați că sunteți sprijiniți, sfătuiți, completați de o persoană de încredere cu experiență.

–    Apelați la un profesionist. Dacă nu aveți persoana de mai sus, încercați să apelați la un specialist. Informațiile de pe internet, sfaturile pritenilor, cărțile de dezvoltare personală, pot oferi sfaturi la modul general. Însă, fără îndrumarea unui specialist, vă va fi greu să vă descurcați cu atât de multe informații. Parenting-ul ca și sportul, sunt mult mai de calitate dacă sunt făcute sub îndrumarea unui specialist care vă poate sfătui, pas cu pas, cum și ce trebuie făcut, pentru a vă crește copilul bine.

–    Nu puneți toată presiunea pe mama. Mulți bărbați, au tendința de a lăsa toată responsabilitatea pe umerii mamei. Ceea ce nu este corect din perspectiva relației de cuplu, partenerei dar nici a copilului. Încercați să formați o echipă, pentru binele cuplului și a copilului. Presiunea exagerată pe mama o poate face pe aceasta să sufere de depresie postpartum sau de o seamă întreagă de alte afecțiuni.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro

X