Cum ne recapatam echilibrul dupa o despartire

Posted: 18 octombrie 2018 by admin

Despartirea poate lasa urme adanci in sufletul celui parasit. Am cunoscut persoane care au suferit foarte multi ani in urma unui divort sau dupa decesul partenerului. Sa nu uitam ca o drama poate sa schimbe complet un om. O despartire se poate compara cu un accident de circulatie. Sunt persoane care raman cu un anumit handicap toata viata, iar altele care se refac destul de repede. Daca in cazul accidentului refacerea mai tine si de alti factori, cum ar fi cei organici sau medicali, in urma unei traume psihice totul tine de individ, de modul in care si-a construit viata pana in acel moment, de elementele construite aprioric pe care se poate baza, dar si pe posibilitatile lui intelectuale si motivationale de a trece mai departe.

Pentru a trece mai usor peste o despartire, indiferent daca vorbim de divort sau decesul partenerului, trebuie sa luam in calcul doua elemente extrem de importante: stima de sine si independenta.

1. Profesia este cea care m-ar putea face sa uit, macar pentru o perioada, de drama prin care trec. Datorita carierei imi pot permite o vacanta, un masaj, o masa buna, un spectacol sau o carte minunata. La job pot gasi colegi care ma pot face, prin glume de bun gust si suport emotional, sa trec mai usor peste aceasta drama. Daca la inceput va fi mai greu, peste timp voi remarca cat de mult mi-a folosit faptul ca sunt independenta financiar si nu am nevoie de un partener pentru a supravietui sau pentru a ma bucura de micile placeri ale vietii.

2. Prietenii, familia, colegii sunt cei care ma pot asculta. Ei ma pot face sa revin la activitatile ce imi placeau inainte de intamplarea nefericita. Doar primii pasi sunt mai grei.

3. Copiii pot reprezenta punctul fix ce ne sprijina universul si viitorul. Am intalnit parinti singuri care si-au educat copiii minunat, dar si parinti singuri care si-au distrus proprii copii datorita dramelor personale. Oricum ar fi, copilul (daca exista) trebuie sa constituie principalul motiv de a merge mai departe. Alaturi de ei puteti trai momente minunate, sublime, pe care cei singuri nu le cunosc.

4. Sportul imi poate imbunatati tonusul muscular, dar si tonusul psihic, imi poate reda pofta de viata.

5. Cumparaturile sunt o forma de uitare, dar si de investitie in stima de sine sau in imagine. O rochie, un parfum, o pereche de  pantofi, toate aceste achizitii ne pot reda increderea in noi. O privire admirativa din partea sexului opus imi poate reaprinde oricand dorinta de a ma bucura de viata.

6. Sexul. Pentru cele curajoase, o relatie strict sexuala poate insemna o adevarata terapie de soc. Pentru cele timide sau depresive se cere doar sporirea atentiei periferice. Odata remarcate privirile celor din jur, stima de sine poate reveni la viata.

Omul este o fiinta sociala, iar privarea lui de mediu duce la salbaticire, la lipsa de sentimente, de dorinte sau de motivatie. De asemenea, trebuie subliniat ca in cadrul sindromului depresiv sau in tulburarea de personalitate schizoida, individul nu isi doreste sa aiba pe nimeni prin preajma, dar acestea sunt afectiuni psihologice si trebuie tratate.

In concluzie, singuratatea pe termen lung ne poate lipsi de dorinta de a progresa, de motivatia de a continua sau de placerea de a ne bucura de viata. Altfel, doar cel singur este in masura sa spuna daca il deranjeaza etapa pe care o traverseaza.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Publicat in Gandul si Descopera

X