Depresia in era tehnologiei, de la Facebook la dependenta de propriul copil – sfatul psihologului

Posted: 23 iunie 2019 by admin

Tehnologia este o minune a zilei de astazi, dar si un element care ne poate subjuga, efectiv, si poate accentua depresiile. Spre exemplu, telefonul mobil: el creeaza dependenta de Facebook, WhatsApp, selfie-uri sau, mai rar, de propriul copil (atunci cand exista acces la camere video amplasate fie in casa, pentru a supraveghea bona, fie la gradinita).

Pentru dotarea creselor si gradinitelor cu camere video exista deja un proiect de lege. Acesta a fost gandit dupa nenumaratele incidente petrecute in cadrul institutiilor de invatamant.

Iar atunci cand vorbim de copii de varste foarte mici, parintilor le este aproape imposibil sa afle daca sunt sau nu bine ingrijiti. Daca sunt sau nu bine educati.

Evident, introducerea camerelor va ajuta parintii sa isi stie copiii in siguranta, bine ingrijiti si educati.

Psiholog Cornea Constantin :

Insa, aceasta procedura poate avea, din perspectiva psihologica, si viciile ei, cum ar fi:

– anumiti parinti pot dezvolta comportamente obsesiv compulsive, comparabile cu verificatul fara motiv al telefonului sau al retelelor de socializare. Ceea ce poate duce la anxietate, depresie, sau atacuri de panica. Oricat de bine ar fi acoperit spatiul de acele camere, un parinte ce trebuie sa fie atent si la ceea ce lucreaza, poate interpreta un mic gest, caracteristic interactiunilor dintre copii, ca si gest de agresiune. Iar de la aceasta interpretare, la starea anxioasa, depresie sau atac de panica, nu este decat un foarte mic pas.

– interferentele parintilor cu metoda de scolarizare poate deveni toxica pentru relatia educator – copil.

Fiecare educator, invatator, profesor, are propria metoda de lucru. Deasemenea atentia acestora, oricat de distributiva ar fi, nu poate acoperi fiecare copil, in orice moment. Asa pot aparea cele doua mari probleme legate de: atentia de care trebuie sa beneficieze propriul copil, dar si de metoda de lucru.

Camerele ar trebui sa asigure parintii ca nu se intampla nimic grav cu propriul copii, dar nu ar trebui sa influenteze metoda educatorului, mai ales daca acesta nu este agresiv si rezultatele lui sunt foarte bune.

– timpul alocat fiecarui parinte la sfarsitul programului ar trebui sa fie foarte mare. Pentru ca, in functie de felul in care parintii au interpretat interactiunea educatorului cu propriul copil, acesta ar trebui sa explice fiecaruia ce s-a petrecut in acea zi. Ceea ce ar putea duce la o suprasolicitare dar si suprasaturatie a educatorului, fara ca educatia copilului sa aiba vreun beneficiu.

– camerele, pot duce deasemenea, la evidentierea si acutizarea problemelor psihice, a unora dintre parinti. Sa nu uitam ca depresia postpartum este o afectiune foarte des intalnita in randul mamicilor. Deasemenea, odata cu nasterea unui copil, problemele psihice ale mamicii, daca cumva exista, nu se rezolva de la sine. Ba din contra, se acutizeaza.

Cum remarcam acest aspect? Foarte simplu. Multi dintre parinti vor putea deveni sufocanti pentru cadrele didactice si personalul administrativ. Pentru ca fiecare ar dori ca educatia, curatenia, interactiunile dintre copii si educator, interactiunea dintre copii si lucrurile proprii sau jocurile educative sa fie asa cum ei considera. Independent de programa scolara sau metoda proprie fiecarui educator.

In loc de concluzie: Intr-adevar, camerele ajuta parintii sa fie mai linistiti vazand ce se petrece cu propriul copil. Insa, asa cum stim, afectiunile psihologice de genul depresiei, anxietatii, obsesiv compulsivitatii, tulburarilor de personalitate sau tulburarilor de comportament, pot capata forme agravante.

De ce? Pentru ca, aceste probleme de natura psihologica sunt afectiuni medicale ce influenteaza, de cele mai multe ori dramatic, felul in care persoanele suferinde vad in general viata.

Si, intr-un mod cu totul particular, felul in care vad si interpreteaza interactiunile propriului copil cu mediul.

Astfel incat, ar trebui sa gasim si modalitatea prin care, odata cu introducerea camerelor, sa incercam sa crestem si rolul psihologului in interactiunea dintre parinti si educatori.

Acesta va putea facilita interactiunea dintre parintii si cadrele didactice, descoperind la timp daca problemele ridicate de parinti ascund anumite afectiuni psihologice ale acestora. Sau sunt probleme reale, legate de modul in care anumite cadre didactice isi manifesta mai de graba propriile probleme sau afectiuni psihologice, in dauna actului de educatie.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : business24.ro