Care e doza de risc pe care o accepti? Despre instinctul de conservare, cu psiholog Constantin Cornea

Posted: 28 octombrie 2019 by admin

Oamenii care practica sporturi extreme sunt fascinanti, oamenii care isi risca viata in jobul de zi cu zi sunt demni de tot respectul, iar cei care isi asuma cele mai mari riscuri financiare cand iau decizii pentru afacerea lor au cele mai mari sanse de a atinge succesul.

Toate acestea tin de instinctul de conservare, un mecanism ce functioneaza diferit pentru fiecare om si care ne defineste, pana la urma.

Si totusi, cand prea mult este prea mult? Sau, oare de ce unii dintre noi nu indraznim sa ne asumam nici cele mai mici riscuri? Unde e normalitatea?

Instinctul de conservare exagerat poate avea la baza o stare anxioasa, o depresie, o tulburare paranoida, sau o tulburare obsesiv-compulsiva.

Cum de altfel, in spatele unei nepasari, se poate afla o tulburare de personalitate psihopata sau o tulburare narcisica.

Ce inseamna sa fii o persoana echilibrata, in privinta instinctului de conservare?

Orice persoana trebuie sa tina cont de faptul ca, dincolo de afectiunile psihice ce pot exacerba sau inhiba instinctul de conservare, putem spune ca, un om echilibrat este acela la care acest instinct se manifesta ca un mecanism de aparare adaptativ.

Asta inseamna ca trebuie sa ne raportam la situatiile de viata intalnite, incercand sa gasim rezolutiile ce ne pot ajuta cel mai mult, cu cel mai putin efort.

Altfel, anumite probleme de viata pot duce la dezechilibre mai mari sau mai mici, ale instinctului de conservare. Acestea pot fi:

  • decesul cuiva drag
  • problema de sanatate
  • probleme de relationare in cuplu
  • lipsa unui partener, sau un partener cu probleme psihice sau dependente grave
  • lipsa unui job, sau un job cu problemele cum ar fi suprasarcina sau subplata profesionala
  • adictia de: alcool, droguri, medicamente
  • tulburari ale somnului
  • tulburari ale vietii sexuale
  • tulburari alimentare
  • tulburari ale vietii sociale

De aceea, in contextul in care consideram ca anumite probleme ne depasesc, este foarte important sa apelam la un specialist.

Ce e de facut?

Daca ne regasim in oricare dintre problemele descrise mai sus, si ne putem simti depasiti, poate fi timpul sa apelam la un specialist, inainte ca ele sa produca dezechilibre in viata noastra.

Stiu, din experienta, ca sunt foarte multe persoane care considera ca problemele lor vor trece de la sine.

Ceea ce se poate intr-adevar intampla. Insa, trebuie sa tineti cont care sunt costurile.

Pentru ca, de cele mai multe ori, dupa ce problemele trec, pot ramane anumite afectiuni ce nu lasa individul sa isi gaseasca cu adevarat echilibrul.

Cand este momentul in care este bine sa apelam la un specialist?

Oricand simtim ca o anumita problema ne afecteaza, ne depaseste, sau pare ca nu se mai rezolva. Deasemenea, putem apela la specialist si in situatia in care dorim sa gasim o rezolutie mai buna pentru o anumita situatie de viata, sau cand, pur si simplu, nu reusim sa ne regasim starea de echilibru.

Exista o solutie pentru problemele ce tin de instinctul de conservare?

O solutie universal valabila nu exista. Pentru ca, asa cum am aratat mai sus, radacinile problemelor pot fi multiple iar modul in care individul percepe realitatea poate fi diferit.

Din acest motiv este important sa apelam la un specialist. Impreuna se poate concepe un plan individualizat, care sa duca la rezolvarea problemelor intr-un timp scurt, cu costuri minime.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : business24.ro