Reducerea anxietatii in trei pasi

Posted: 19 ianuarie 2020 by admin

anxietate.
reducerea anxietatii

Elementele care pot duce la anxietate sau atacuri de panica pot fi mai multe, iar solutia trebuie gandita in functie de acestea. de Constantin Cornea, psiholog

Anxietatea poate aparea din doua motive: poate fi o stare invatata din familie sau din propria comunitate sau apare pe fond de suprasolicitare sau stres. In ambele situatii, prima indicatie in conditiile in care va doriti rezolvarea problemei o reprezinta un specialist, si anume psihoterapeut sau psihiatru. Doar asa puteti descoperi care sunt cauzele ce au dus la dezvoltarea starii anxioase, dar si a atacurilor de panica.

Daca nu puteti sau nu doriti sa apelati la un specialist, un plan bun pentru rezolvarea anxietatii si/sau atacurilor de panica il poate reprezenta urmatorii pasi:

1. Evaluarea factorilor de viata.

Daca exista o sursa permanenta de stres ce va acapareaza fara posibilitatea de a va dezvolta un mecanism de aparare, atunci singura solutie o reprezinta renuntarea la acel factor. Elementele ce pot duce la declansarea starii anxioase si a atacurilor de panica pot fi:

– unul dintre membrii familiei de origine sufera de: schizofrenie, anxietate, atacuri de panica, depresie, o tulburare de personalitate sau de comportament, o adictie grava. Oricare dintre acesti factori intalniti la membrii familiei de origine sau la o persoana apropiata va poate face sa deveniti anxios sau sa dezvoltati atacuri de panica

– probleme cu familia de origine. Certuri, batai, santaj emotional sau boala ori decesul unui membru al familiei

– o problema medicala pentru care este necesar sa apelati la un medic de specialitate

– probleme in relatia de cuplu

– lipsa unui partener

– boala sau suferinta grava a unei persoane dragi

– un accident pe care l-ati produs sau la care ati fost martori

– suprasarcina profesionala, neintelegerile cu: sefii, colegii, subalternii

– aveti o tulburare de personalitate de care nu sunteti constient

– adictia de: droguri, alcool, medicamente, jocuri de noroc

– probleme cu somnul

– tulburari ale vietii sexuale

– tulburari alimentare

2. Elementele care pot duce la anxietate sau atacuri de panica pot fi mai multe, insa am sa ma limitez la cele descrise mai sus. De aceea, daca va regasiti in una sau mai multe dintre situatiile descrise, solutia trebuie gandita in functie de acestea. Insa avem si solutii generale, care pot remedia, cel putin pentru moment, una din problemele ce duc la anxietate, cum ar putea fi:

– Un program de somn clar, de care sa incercati sa va tineti. Un somn de calitate va va oferi resursele potrivite pentru a doua zi. Daca nu reusiti singuri, puteti apela la un medic psihiatru, iar tratamentul va poate readuce linistea dorita

– Un program de sport. Orice sport poate fi binevenit. Yoga, inot, alergare, dans. Miscarea va poate ajuta la o detoxifiere extraordinara a corpului, dar si a mintii, iar asta poate duce la ameliorarea anxietatii.

 Invatati ceva nou. Putem vorbi de cursuri profesionale care va pot creste valoarea profesionala. Sau cursuri de: dans, inot, arte martiale, box, desen, lucru manual…etc. De exemplu, daca nu stiti sa inotati si reusiti sa invatati, acesta poate fi un bun exemplu pentru a creste stima de sine si a scadea anxietatea. Puteti, de asemenea, sa invatati o noua limba straina sau sa faceti cursuri de bucatar.

3. Evaluati-va partenerul, jobul, prietenii. Daca oricare dintre acestia reprezinta un factor toxic, incercati sa vedeti daca poate fi sau nu remediata problema. In cazul in care nu reusiti, poate fi timpul sa schimbati pe oricare dintre ei. Uneori, poate fi nevoie sa luam o decizie mai drastica pentru a ne simti eliberati de poverile altora, pentru a ne redescoperi stima de sine si starea de echilibru, ceea ce va duce indubitabil la scaderea anxietatii.

Cei trei pasi de mai sus pot fi facuti mai greu sau mai usor. Tine de fiecare dintre voi, de dorinta pe care o aveti pentru a scapa de anxietate, dar si de problema care creeaza si intretine starea anxioasa. Daca nu reusiti singuri, apelati la ajutor specializat. Puteti astfel gasi cele mai usoare metode, dar si cel mai scurt drum pana la rezolvarea situatiei.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro


X