“Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata…” Psiholog Constantin Cornea
Sunt trist tata…sufletu-mi plange cu lacrimi de sange. De sangele ce inceteaza sa mai hraneasca trupuri zilele acestea. Au fost razboaie, pandemii, foamete, lupte fara de numar… Cand va invata oare pamantul sa isi sfinteasca locul intre cele ceresti?
Stiu, gandesc ca nebun ce se afla cu un picior deja in lumea cealalta si cu un suflet ce se zbate inca, in aceasta lume. De ce trebuie sa fim mai rai decat animalele, mai duri decat metalul, mai reci decat ghiata?
Cumva imi pregatesc cu sfiala locul in cer, crezand in lumea sortita de Isus. Ma gandesc ca acolo greutatile se vor transforma in aripi. Pentru ca mult am mai patimit pe lumea asta.
Mi-am ingropat parintii dar eram tanar si ma gandeam ca este cumva firesc. Apoi, cand mi-a murit fiica, am stiut ca exista ingeri. Crispat, urgisit simtindu-ma ca ultimul nenorocit, mi-o imaginam zburand din patul in care s-a iubit cu Hel, zeul suferintei, pana cand acesta a topit-o de nu mai ramasese decat doi ochi mari ce au uitat sa se mai deschida. Mi-am ingropat si sufletul odata cu ea, pentru a fi un inger cu patru aripi.
Cand mi-a plecat si sotia, am stiut ca sunt singur. O singuratate care ma cuprindea cu fiori reci pe sira spinarii. Asa am ajuns sa fiu internat la nebuni. Ce cariera, ce recunoastere a societatii? Nimic tata. Daca societatea nu mai are nevoie de tine, te arunca mai ceva decat pe o masea stricata…
M-au gasit nemancat, vorbind cu fiica si sotia mea si au spus ca am innebunit. Eu nu eram nebun, eram deja cu sufletul alaturi de ele, pentru ca imi lipseau prea mult. Voiam sa vorbesc cu ele, sa le intreb ce mai fac, sa le spun ce mai fac eu… O perioada medicamentele mi-au luat visele, mintile, speram eu, si viata. Nu am avut acest noroc.
Esti singurul cu care mai vorbesc. Iti spun tie ce le-as fi spus lor doar pentru a ma auzi de acolo din cer. Acum, cand Mantuitorul se naste din nou, sper sa imi gaseasca si locul meu in minunata lume de unde vine el. Mi-e dor de ele, pentru ca este tare greu mai tata mai, tare greu…
Autor: Psiholog Constantin Cornea