psiholog bucuresti

Trucuri psihologice pentru a te elibera de mânie și suferință

Posted: 16 august 2020 by admin

psiholog bucuresti

De ce este important să ne recunoaștem traumele trecutului?

de psihoterapeut Constantin Cornea

Omul este o ființă complexă, cu trăiri, sentimente, stări ce pot apărea din adâncul ființei, fiind alimentate de traumele trecutului. Sau pot reprezenta răspunsul față de un stimul extern.

De aceea, pentru a ne putea controla stările, este foarte important să ne gândim la două aspecte:

 – elementele traumatice din trecut, cele pentru care am dezvoltat mecanisme de apărare dar și preconditionari comportamentale

 – elemente toxice externe ce ne pot da anumite stări pe care nu ni le dorim.

De ce este important să ne recunoaștem traumele trecutului?

Pentru că acestea fac parte din noi și poate, fără să ne dăm seama, ne pot transforma personalitatea. Un exemplu simplu spune în felul următor: dacă cândva m-a mușcat un câine, m-am ales cu o frică de animale. Aceasta mă poate face să mă comport anormal, chiar și atunci când sunt în preajma unui animal ce nu îmi poate face rău.

Elementele toxice pot fi reprezentate de relația cu: partenerul, colegul, șeful, subalternul, vecinul sau orice persoană care îmi da o stare de negativitate.

Ce putem face?

1. Așa cum am arătat mai sus, este importantă o cură de detoxifiere. Aceasta trebuie să mă scape de traumele trecutului, dar și de elementele care îmi fac rău acum. Pentru această cură, recomandarea ar fi să încercați să apelați la un specialist, pentru a descoperi cât mai multe cauze ce vă pot modifică starea și comportamentul.

 În cadrul acestei evaluări se vor lua în seamă următoarele elemente:

– ce doresc eu de la viață și ce am de fapt?

– familia și relațiile de familie. Cum le normalizăm pentru a fi fericiți

– jobul este ceea ce îmi doresc? Lucrez cumva în suprasarcină, sunt cumva subplatit sau relațiile de serviciu îmi fac mai mult rău decât bine?

– relațiile și partenerii sociali sunt ceea ce am eu nevoie?

– alimentația îmi este medicament sau otravă?

– somnul este liniștitor, mă trezesc sau nu odihnit?

– viața sexuală are toate ingredientele care să mă facă să mă simt satisfăcut?

2. Regândirea planului de viață. Poate fi momentul să vă regăsiți plăcerea de a vă savura viața și pentru aceasta aveți nevoie să vă introduceți în program cât mai multe elemente de genul:

De ce este important să ne recunoaștem traumele trecutului?

– un sport

– un hobby

– poate să vă căutați un alt loc de muncă

– să citiți sau să ascultați poveștile spuse de romane sau filme

– poate fi momentul să vă reevaluați relațiile de prietenie. Și în cazul în care descoperiți că aveți prieteni toxici, care vă încarcă, vă supără sau sunt veșnic neajutorați, poate fi momentul să vă îndepărtați de ei. În fond, avem o singură viață și merităm să avem în preajma noastră persoane alături de care să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu mai bun și mai frumos pe lume

– un regim alimentar

– reglarea somnului

 – o viață sexuală împlinită, în care să puteți comunica cu partenerul tot ceea ce vă doriți cu adevărat.

3. Odată scăpat de traumele trecutului și cu un plan de viață sănătos, mai sunt puține lucruri care să mă poată scoate din pepeni. Și acestea pot fi lesne controlate prin exerciții de yoga, de control al respirației, sport, sau prin îndepărtarea stimulului care îmi face rău. Succes!

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro

X