Cum sa rezisti unui sef nevrotic

Posted: 24 iunie 2018 by admin

Nu iti mai suporti seful nevrotic si iti vine sa iti dai demisia la fiecare 30 de minute? Iata sapte pasi pentru o relationare decenta la serviciu.

Din nefericire de multe ori oamenii sunt tentati sa considere pe cineva a fi nevoritic fara sa stie ce inseamna acest lucru. De aceea am sa redau formele nevrozei asa cum le-a prezentat Freud:

  • Nevroza isterica sau isteria;
  • Nevroza obsesiva sau obsesiv-compulsiva;
  • Nevroza anxioasa;
  • Nevroza actuala;
  • Nevroza fobica;
  • Neurastenia sau nevroza astenica;
  • Psihonevroza – nevroza de transfer sau nevroza narcisica.

Recent nevrozele au fost grupate în trei mari categorii:

  • Tulburarile anxioase care includ: atacurile de panica si nevrozele fobice si obsesiv-compulsive;
  • Tulburarile somatoforme: nevroza isterica sau conversiva si ipocondria;
  • Tulburarile disociative.

Ce este foarte important de stiut este faptul ca un sef nevrotic este un sef traumatizat. Iar trauma poate avea urmatoarele proveniente:

  • O trauma majora din copilarie;
  • O trauma actuala legata de viata personala;
  • O trauma fizica (un accident, un handicap, o boala);
  • O trauma profesionala: suprasarcina profesionala, plata insuficienta, managementul defectuos.

Inainte de a judeca pe cineva este bine sa cunoastem cauza comportamentului respectiv. Cand am aflat elementul traumatic care il face sa fie nevrotic ne va fi mai simplu sa comunicam si sa interactionam cu el.

Recomandari

Gaseste un model de comunicare corect, adaptat modului de intelegere al sefului. De ex: daca acesta tipa, tu vorbeste calm in continuare. Daca iti da sarcini neclare, cere-i clarificari pe mail. Daca te jigneste, atunci poate este mai bine sa iti schimbi locul de munca sau sa aduci la cunostinta unui superior acest aspect ce nu este bine sa fie tolerat;

De multe ori neintelegerile apar din cauza faptului ca informatia este doar vorbita. Comunicati cat mai mult pe mail sau noteaza intr-o agenda ceea ce spune seful, astfel incat ulterior sa nu te poata combate. Daca totusi, indiferent de notite, te acuza ca minti, gandeste-te sa schimbi locul de munca pentru ca este posibil ca seful tau sa aiba probleme psihologice nerezolvate;

Daca ai prea multe sarcini primite mai mult de frica, si risti sa fii incarcat/a cu altele, concepe un calendar clar, scris pe o coala mare, pe zile, cu fiecare sarcina in parte si timpul necesar pentru rezolvarea acesteia. Asa demonstrezi ca nu dai dovada de rea vointa, ci esti ocupat/a;

Oricat de teama ti-ar fi de sef este bine sa porti o discutie cu acesta daca descoperi ca salariul tau va ramane la fel pentru ca nu sunt fonduri, sau pentru ca asa vrea el. Testeaza piata, daca poti gasi un post mai bine platit;

Fa mereu cursuri la care sa inveti cat mai multe despre profesia ta. Este bine sa ai in vedere si cursurile de dezvoltare personala care te pot ajuta sa te cunosti mai bine, folosindu-ti eficient propriile calitati. Cursurile iti pot aduce aprecierea sefului datorita pregatirii superioare, iar calitatea relatiei cu acesta va fi mai buna;

O persoana care se simte bine in propria piele, care are incredere in resursele proprii se enerveaza mai greu si reuseste cu mai multa usurinta sa regleze o relatie defectuoasa. Asadar fa sport si mananca corect;

Hobby-urile si prietenii iti pot aduce energia si bucuria de care ai nevoie, facand timpul petrecut la serviciu mai usor de digerat;

Analizeaza daca nu ai nevoie de dramatismul nevrozei sefului pentru a-ti ascunde neajunsurile din viata personala: lipsa unui partener de cuplu, a prietenilor, a hobby-urilor. In aceasta situatie trebuie sa iti rezolvi propriile probleme.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : psychologies.ro