COPILUL DE BANI GATA: manager sau fiu risipitor?

Posted: 31 mai 2018 by admin

O categorie cu totul aparte este aceea a „copiilor de bani gata”. Aceasta categorie nu a aparut la Revolutie, a existat de cand este lumea si va fi probabil atat cat este lumea. Pentru un psiholog care a lucrat cu copii sau tineri din aceasta categorie subiectul este extrem de viu dar si plin de controverse. Unghiurile de dezbatere pot fi trei: al societatii, al copilului sau al familiei acestuia. Sa incercam o dezbatere care sa cuprinda toate aceste unghiuri in care poate multi se vor regasi ca si parinti sau copii…

Cum priveste societatea de azi un baiat sau o fata de bani gata? Vin ei la psiholog pentru a discuta despre problemele lor? Si daca vin care sunt problemele cu care se confrunta?

Datoria deontologica a psihologului este de a primi in consiliere sau psihoterapie pe oricine isi doreste sa apeleze la serviciile sale. Intr-adevar pot spune ca am cunoscut in calitate de psiholog un numar destul de mare de „copii de bani gata”. Sunt denumiti asa de multe ori chiar si atunci cand au atins varsta maturitatii sau chiar si mai tarziu. Este de fapt o sintagma care odata pusa le ramane pentru toata viata.

Am inceput cu denumirea data de societate pentru ca doresc sa dezbatem in primul rand din acest punct de vedere ecuatia: societate-copil de bani gata. Inca de cand se naste, aceasta denumire il urmareste. Indiferent ca vorbim de fiul sau fiica unui om de afaceri, a unui politician sau a unui mare actor. Aceste persoane, spun persoane pentru a nu mai folosi genurile masculin si feminin, vin la psiholog atunci cand considera ca au probleme sau adusi de parinti.

Astfel avem cele doua abordari, atunci cand sunt adusi de parinti, ajung la psiholog dupa ce au dezamagit in relatia cu parintii, atunci cand nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor lor sau atunci cand din lipsa de afectiune, de atentie sau din cauza apartenentei la o gasca, calca stramb. Familiile cu multi bani sau familiile cu notorietate tind sa traumatizeze proprii copii in doua moduri: prin traume pozitive sau traume negative. Dar inainte de a vorbi de traume sa specificam ca, nu toti parintii aflati in aceste pozitii fac astfel de greseli. Iar acum sa dezbatem traumele:

Traumele pozitive sunt: prea multa afectiune, prea multi bani sau jucarii. Trauma pozitiva este atunci cand exista dorinta de a oferi copilului tot ceea ce isi permite parintele, fara sa fie in acord cu ceea ce merita de fapt copilul. Astfel copilul va invata sa ceara fara sa merite. In calitate de pacienti acestia ajung mai greu la psiholog. Poate pentru ca sunt un pic cam narcisici sau histrionici. Iar atunci cand ajung la consiliere ajung doar daca nu mai primesc ceea ce doresc pentru ca familia nu mai are de unde sau pentru ca a vazut ca aceasta metoda nu este buna si nu le mai ofera nimic. Deci ajung in depresie.

Traumele negative sunt: lipsa afectiunii, a timpului petrecut impreuna cu copii sau familia, certurile, bataile sau tot ceea ce inseamna de fapt lipsa interactiunii afective cu propriul copil sau interactiunea bazata pe forta.” Eu aduc banii eu decid ce si cum trebuie sa faceti”. In aceste situatii copii cresc depresivi, abatuti, nesiguri pe ei sau foarte colerici, rautaciosi, bataiosi…

Concluzia este ca societatea ii vede ca si copii de bani gata fara sa ia in considerare traumele de mai sus. Traume care decid dincolo de banii sau faima familiei, caracaterul si comportamentele copiilor. Societatea ii poate vedea doar ca pe niste persoane pline de aere sau de fite care din punct de vedere financiar si nu numai, isi pot permite orice.

Cred ca in acest punct al discutiei ar trebui sa vorbim despre doua categorii: despre cei care isi castiga un statut social prin munca, studii, abnegatie si daruire. Si despre cei care se ascund sub umbrela numelui de familie fara sa isi castige vreun merit deosebit. La cabinet au venit si din prima si din a doua categorie.

Primii nu inteleg de ce nu reusesc sa se faca vizibili dincolo de numele de familie chiar daca au muncit. Au suportat singuratatea caracteristica copiilor ai caror parinti muncesc zi lumina, au terminat o facultate de renume si astfel vin sa dezvolte afacerile familiei cu tot ceea ce au invatat in scoala sau de la proprii parinti. In acest moment la discutiei este bine subliniem un aspect foarte important, acela de a nu cadea in capcana in care multi cad aruncand cu invective la adresa oamenilor de afaceri de succes, considerand ca toti au furat. Sunt si familii care au muncit cinstit…

Cei din a doua categorie, asa cum am spus si mai devreme vin de obicei adusi de familie. Parintii sunt cei care vor sa reparam toate acele comportamente injuste social, betiile care incep foarte devreme, mult prea devreme pentru un creier inca in crestere. Distrugerile de masini sau obiecte la nervi, drogurile, furturile din casa atunci cand nu primesc ce vor, noptile pierdute si zilele de somn, jocurile de noroc in care ajung sa piarda sume fabuloase… Cu acestia este mai greu, pentru ca la psiholog vii pentru ca tu consideri ca ai o problema, nu pentru ca familia considera ca ai avea una…

Prima categorie invata alaturi de psiholog o seama intreaga de elemente de dezvoltare personala de inteligenta emotionala sau de intarire a stimei de sine. Este un proces mai indelungat dar asa pot invata sa se vada altfel, asa cum sunt, nu asa cum le spun altii ca sunt. Despre a doua categorie este mai greu, daca familia este de acord sa urmeaze un program de consiliere pentru a invata sa se comporte cu tanarul sau tanara care le creeaza probleme marja de succes este foarte mare. Daca il aduc doar ca pe o papusa stricata spunand: uite-l, ia-l si repara-l, atunci cazul se complica foarte tare…

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : capital.ro

X