Deadline-ul sau sabia lui Damocles

Posted: 4 iunie 2018 by admin

Din nefericire acest termen a devenit atat de uzitat in ziua de azi pe cat este si cuvantul stres. Amandoua cuvintele nefiind decat o gogoasa crescuta de propriile temeri sau frici.
„Ma streseaza orice”, „Sunt stresata pentru ca stau la stop, pentru ca nu gasesc un numar de telefon, pentru ca nota de plata de la restaurant vine cu greutate, pentru ca ma doare capul sau burta…”

La fel si cu termenul de deadline. „Pana maine am deadline sa: predau lucrarea, sa fac planul de vanzari, sa aduc 10 clienti, sa angajez pe cineva sau tot felul de activitati de acest gen”.

Din nefericire in spatele acestei sintagme se ascund trei tipuri de probleme: doua tin de planul de management: un management slab din partea sefului sau un management slab al propriilor resurse sau a timpului propriu.

Iar ultima pe care o sa o si dezbatem este cea care tine de planul psihologic. Pentru psihologia persoanei, termenul deadline este un termen care poate imparti personalul angajat in categorii:

  • cei carora nu le pasa. „Asa si ce daca avem deadline? Am mai avut astfel de termene nu le-am tinut si nu am patit nimic.”
  • cei care confunda sarcina de serviciu cu soarta. „Ce am facut eu Doamne de merit una ca asta? Sunt sigur ca mai devreme sau mai tarziu am sa fiu dat afara. Este doar o chestiune de timp si de soarta…”
  • cei care se arunca in executarea sarcinii ca impinsi din spate de o avalansa.” Acum am sa fac asta, maine o sa fie prea tarziu. Stiu ca termenul este peste trei zile, dar eu am sa termin azi indiferent ce inseamna asta.”
  • cei care se gandesc cum sa paseze responsabilitatea acelei activitati. „Pai nu este treaba mea, este a lui George… Sau stiu ca este treaba mea, dar il rog pe George sa ma ajute si o data ce se apuca, o termina el…”
  • cei care au o noua ocazie sa se ascunda de ei insisi si de viata familiala sau sociala care nu le convine. Aici ii putem include pe acei directori care stau pana in miez de noapte la serviciu fara sa isi dea seama ca astfel nu vor sa se duca acasa. Daca le-am evalua munca am descoperi ca tot ceea ce fac ei in 12 sau 14 ore de munca poate fi lesne facut in 8.

Aud foarte des la clientii mei si citesc mereu in presa despre persoane care spun ca muncesc 12 sau 14 ore pe zi. Clientii mei descopera dupa mai multe sedinte de consiliere adevarul spus mai sus, ca ar putea foare bine sa isi termine treaba si in 8 ore, dar prefer sa se lungeasca in sedinte, sa stea in fata calculatorului pretinzand ca lucreaza sau citind presa doar pentru a nu se confrunta cu viata reala. Cu acea viata in care nu mai sunt nici directori nici sefii prietenilor lor. Cu acea parte a vieti lor la care provocati fiind de mine sa se gandeasca au o senzatie de gol. Concluzia pentru acesti workaholici este ca nimeni nu poate lucra 10 ore la capacitate maxima. Programul corect pentru oricine este 8 ore somn, 8 ore munca si 8 ore familie, societate, prieteni…

  • si cei foarte putini care evalueaza ce inseamna acea sarcina in ecuatia: timp-resurse. Apoi dupa ce isi fac un plan bine stabilit se apuca de treaba.

Pentru psiholog problemele ridicate de deadline pot fi privite prin prisme diferite cum ar fi: supraevaluarea competentelor sau a capacitatilor, subplata, nedefinirea unui plan de viata distinct sau definirea acestuia in termeni ambigui sau nerealisti.

De asemenea aud destul de des ca deadlineul este o forma de motivare… Eu cred ca este doar o forma de management defectuos. Pentru o persoana careia i se spune ca are de executat o activitate cuvantul deadline poate duce la un blocaj al creierului. Aceasta din cauza ca sintagma deadline ii atrage atentia ca este vorba de ceva foarte important care trebuie executat foarte repede. In aceasta circumstanta creierul porneste toate mecanismele de aparare, aceasta fiind reactia fireasca a organismului la stres sau atunci cand considera ca este atacat, provocat sau conditionat negativ. Pentru o persoana mai sensibila sau care trece printr-un eveniment de viata nefericit (este singura, bolnava, are datorii sau pur si simplu nu se simte bine) sintagma deadline poate provoca o depresie sau o stare anxioasa ce se poate generaliza sau de ce nu un atac de panica. Deadline reprezinta stres, reprezinta provocare si din nefericire nu poate duce la implicare adecvata pe termen lung pentru ca consuma enorm de multe resurse ca de altfel orice forma de stres indus. Este de preferat sa folosim sintagme ca: sa incercam sa rezolvam pana maine, te pot ajuta sa termini pana Marti? Crezi ca reusim sa terminam pana Luni? Ar fi minunat sa reusim sa finalizam pana Vineri…

Pentru omul modern, pentru omul ocupat care doreste sa isi construiasca o cariera, o familie si un viitor sigur, biciul comunicarii sau expresiile care ating securitatea persoanei pot duce la tulburari de personalitate. Sau pot duce la incurcarea prioritatilor care tin de propria persoana.

Concluzia ar fi: daca aveti un sef care foloseste o comunicare autoritara (ton, cuvinte sau gesturi) ganditi-va ca sunteti stapanii propriilor vieti. Si ca munca nu este dacat inchirierea propriului timp si a propriilor abilitati pentru o perioada de timp finita in care meritati respect. Daca nu exista respect la serviciu inseamna ca ati devenit prizonieri in propria viata.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : one.ro