Trucuri pentru a obtine orgasmul mai usor!

Posted: 6 septembrie 2018 by admin

Sau ce sfaturi practice îţi oferă un psiholog cu experienţă ca să ajungi cât mai rapid (dar nu într-atât de rapid încât să omiţi preludiul) pe culmile plăcerii.

Sau indicii preţioase despre ce simţuri ar trebui stimulate şi în ce manieră, despre jocul seducţiei, dar şi despre arta preludiului. De citit în cuplu!

Unele dintre cele mai mari frustrări pe care le putem avea sunt legate de actul sexual. De modul în care se desfăşoară, loc, timp, poziţii, partener, aşteptări, fantasme şi nu în cele din urmă, de orgasm. Iar pentru că perspectiva psihologului să fie cât mai uşor de înţeles, am să compar plăcerea obţinerii orgasmului cu plăcerea de a savura o salată.

Dacă dorim să fie cât mai delicioasă, atunci trebuie să ne asigurăm că adăugăm cât mai multe elemente care să ne satisfacă simţurile: văzul, auzul, olfactiv, gustativ, tactil. Dar şi altele mai sensibile cum ar fi: termocepţia-simţul temperaturii, nocicepţia – sensibilitatea la durere, cronocepţia – simţul trecerii timpului.

Trucuri eficiente

Paşii se fac treptat, când mai repede, când mai încet şi pot consta în următoarele trucuri: auzul poate fi primul dintre simţuri încântat de o muzică în surdină. Văzul poate fi satisfăcut eventual printr-un joc: lumină-întuneric (asigurat eventual de lumina jucăuşă a unor lumânări parfumate). Aici depinde câtă încredere ai în corpul tău. Dar fără să uitaţi de arta preludiului în care silueta poate fi numai insinuată sau pentru cele mai curajoase, direct dezvăluită. Apoi, mirosul este cel care poate întregi imaginea de vis. Pentru această este recomandabil să aveţi în primul rând o sănătate cât se poate de bună, o igienă pe măsură şi un parfum de calitate. După ce v-aţi asigurat de cadrul de desfăşurare al acţiunii cât şi de primele semne de încântare ale partenerului/partenerei (dar şi de încântarea personală), puteţi trece la acţiune lăsându-vă în seama tuturor simţurilor:

Olfactiv. Gustând frişcă sau un strop de şampanie de pe trupul partenerei sau desfătându-vă cu gustul natural al trupului acesteia.

Tactil. Mângâierea, zgâriatul uşor cu unghiile pe spate sau coapse, masajul pot creşte dorinţa, dar şi satisfacţia. Nocicepţia – poate fi ingredientul surpriză. „Fifty shades of grey” este doar un exemplu pentru cuplurile care doresc să experimenteze. Auzul poate reveni în atenţia voastră prin expresii de mulţumire, încurajare sau pentru cei mai îndrăzneţe expresii aflate în afara Dex-ului ce pot creşte sau intensifica plăcerea. Pentru o viaţă sexuală de calitate este important să vă asiguraţi că atât partenera cât şi voi vă simţiţi iubiţi, alintaţi, mângâiaţi, doriţi, savuraţi, desfătaţi, excitaţi şi “posedaţi”(termenul care se referă la a fi stăpânit şi dominat de parteneră în cadrul actului sexual).

Greseli în dormitor

Un alt shortcut către orgasm este comunicarea sinceră pe următoarele teme: fantasmele – ce şi cum îşi imaginează fiecare, permisiuni – ce este şi ce nu este permis în cuplu, ce doreşte, când şi cum doreşte fiecare.

Din experienţa dobândită la cabinet pe tema comunicării în legătură cu viaţa sexuală, am descoperit următoarele greşeli imense: “Nu îi spun ce îmi doresc, ca să nu creadă că sunt depravat.” Răspuns: dacă nu îi spui, nu are de unde să ştie. Iar ceea ce doreşti nu trebuie neapărat spus, poate fi îndrumat prin gesturi sau i se poate insinua… “Nu îi spun ce îmi doresc pentru că este bărbat şi a avut mai multe femei până acum, deci cu siguranţă ştie să mă aducă pe culmile plăcerii.” Răspuns: fiecare femeie are propriul mod în care se simte bine. “Eu aşa ceva nu fac.” Imaginaţia omului a fost dintotdeauna debordantă atunci când vorbim de sex: de la sexul cu parteneri de acelaşi sex, până la sexul cu animale sau schimb de parteneri.

O imaginaţie prea săracă este posibil să nu te lase să te bucuri de plăcerea de a experimenta. Dar şi un grad de permisibilitate prea mare, poate duce la disoluţia cuplului. Totul depinde de comunicare, până la urmă, de a afla ce îşi doreşte fiecare, de descoperire şi autodescoperire.

Alte teme importante sunt intimitatea şi definirea limitelor acesteia (poate însemna singuri în pat, în cameră sau în natură, ori cabina de probă a mall-ului), respectul (respectarea dorinţei celuilalt, iar în cazul în care dorinţele proprii sunt peste cele ale partenerei, aveţi grijă să o recuceriţi pentru a o avea. Nu faceţi eterna greşeală din cuplu, „eşti a mea şi trebuie să mă satisfaci”.

Corect este: „am să încerc să te fac să mă doreşti. Dacă nu, şi mâine este o zi….sau o noapte). Alegeţi spontan, poziţiile sexuale (în funcţie de cum vă permite imaginaţia sau mobilitatea), jucăriile sexuale (acestea pot fi ingredinte ce îmbunătăţesc şi creează varietate în viaţa sexuală a cuplului, dacă sunt folosite în deplin acord a celor doi) şi afrodisiacele (de la plante până la un pahar de vin.

Totul este să nu uitaţi că acestea reprezintă doar un ingredient nu plăcerea însăşi – aviz celor care confundă actul sexual cu alcoolismul, excesul de medicamente sau droguri. |n acest mod, este satisfăcut şi ultimul dar nu cel din urmă dintre simţuri, cronocepţia – simţul trecerii timpului. Aceste vă poate face să nu simţiţi când trece timpul în seara respectivă dar mai presus de atât, să nu simţiţi cum trece timpul alături de partenera lângă care vrei să se spună: “{i au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.”

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : csid.ro