Jurnalul unei amante, povestit unui psiholog

Posted: 25 mai 2019 by admin

Am crezut mult timp ca se va desparti si isi va construi o familie alaturi de mine. Insa, de o lunga perioada, m-am lamurit ca nu mai am nicio sansa.

Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata… Psiholog Constantin Cornea

“ – Stiu ca suna urat, dar da, sunt amanta unui barbat casatorit! Am crezut mult timp ca se va desparti si isi va construi o familie alaturi de mine. Insa, de o lunga perioada, m-am lamurit ca nu mai am nici o sansa.

In toata aceasta perioada, am trecut prin toate starile posibile. De la speranta avuta la inceputul relatiei, la dorinta de razbunare si depresie atunci cand m-am hotarat sa vin la psiholog. Toate prietenele il vedeau doar pe el vinovat. Ma sfatuiau in toate modurile cum sa il fac sa divorteze.

amanta, singuratate

Unele se gandeau sa ii satisfac cele mai nebune dorinte sexuale, pentru ca, asa credeau ele, barbatii insala pentru ca nu se simt satisfacuti acasa. Am inteles de la tine ca lucrurile nu stau nici pe departe asa. De altfel, revazand trecutul meu amoros, am inteles ca i-am oferit tot ce m-am priceput. L-am intrebat ce ii place, cum ii place, si am pus in practica. Sperand la fiecare noua dorinta de-a lui, sa fie ultima, cea care il va face sa se decida. Acum, mi-e scarba sa ma gandesc la cate am fost dispusa sa fac pentru a-l avea. Mult prea multe…

Altele se gandeau sa ii fac un copil. Asta il va face sa faca marele pas, spuneau ele, pentru ca nu isi va putea renega copilul. Te-am intrebat si pe tine ce parere ai. Mi-ai zambit si m-ai intrebat daca sunt pregatita sa devin mama. Cu sau fara el. Si mi-am dat seama ca, nu sunt pregatita. M-ai intrebat daca sunt multumita de viata mea, independent de el. Daca am cariera pe care mi-am dorit-o, daca m-am distrat atat cat mi-as dori sau daca viata mea este indeajuns de frumoasa pentru a aduce un copil in ea. Grele intrebari. Sincer, cand o prietena imi spunea sa-i fac un copil nemernicului, ma gandeam doar la el si la ce beneficiu voi avea eu. Nici pe departe la copil. Cu atat mai putin la cat de multumita sunt de viata mea. La acest capitol sunt sigura ca vor fi multe femei care ma vor judeca. Dar daca ar fi sincere cu ele, cred ca judecata lor nu ar mai fi atat de aspra.

Cand am venit la tine, eram in depresie. Noroc ca am citit pe net starile ce descriu aceasta boala si nu m-am dus, ca de obicei, la prietenele mele pentru a ma sfatui cu ele. Oricum, toate sfaturile lor, nu mi-au fost de nici un folos… Stiu ca nu a fost vina lor. Ele doar au incercat sa ma ajute. Insa, vorbind cu tine, am vazut care este diferenta intre a fi sfatuita de o prietena si a discuta cu un psiholog.

Am reusit destul de repede sa nu il mai urasc, sa nu imi mai pun intrabari legate de modul in care l-as puta face sa divorteze, sa ies din depresie pentru a putea incepe sa-mi reconstruisc propria viata.

Am inteles ca, bucuria intregii mele vieti nu o puteam lasa doar in mainile lui. Nu putea fi el vinovat de tot ce mi se intampla. Vina, daca trebuie sa gasim una, o reprezenta mai degraba dependenta mea de el. Dependenta pentru care din nou nu il puteam blama. Pentru ca nu a facut nimic special sa mi-o cultive. Eu, singura, m-am lasat invaluita intr-o plasa de paianjen ce exista doar datorita faptului ca o cultivam in orice context, alaturi de prietenele mele, independent de el.

Primul mare pas l-am facut atunci cand am inteles cum imi pot vedea si construi viata, independent de el. Dintr-o data, el nu mai reprezenta decat un punct mic, in orizontul planurilor mele. Nu i-a placut, insa mie deja nu imi mai pasa. Eram deja absorbita de noua mea viata.

Am inceput prin a schimba modul in care comunicam cu prietenele mele. Nu ma mai vedeam cu el doar pentru a primi sfaturi, nu mai eram dispusa sa le ascult dramele. Voiam sa vad dincolo de neputintele si neajunsurile lor sau ale mele. Pentru ca, dincolo, se afla tot ceea ce am visat de mica si am uitat. La fel si ele.

Acum, sunt un fel de lider inspirational pentru prietenele mele. Au vazut ca mi-am relansat cariera, merg la cursuri de dans si inot. Una dintre marile mele frici o reprezenta frica de apa. Cand am reusit prima data sa ma sustin fara ajutor, pentru a inota un bazin, am avut senzatia ca am luat medalia de aur la Olimpiada. Ce bine este atunci cand incepi sa iti reconstruiesti viata, cand te scuturi de frici, de ura. Ma simteam eliberata, asa cum ma simt si acum cand iti scriu.

Si sunt convinsa ca ceea ce am facut pana acum este doar inceputul…

P.S. El, devine pe zi ce trece un punc din ce in ce mai mic. Ce ma surprinde este faptul ca, vazand schimbarile pe care le-am facut, imi spune ca nu isi doreste sa ma piarda. Insa mie deja nu imi mai pasa. Sunt convinsa ca, acolo undeva, exista barbatul care ma poate face fericita si caruia ii pot oferi toata dragostea mea.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro

X