psiholog bucuresti

Tehnica semforului

Posted: 21 septembrie 2021 by admin

psiholog bucuresti

După ani de experiență în terapia de cuplu, am gândit o tehnică ce poate îmbunătăți foarte mult comunicarea dintre cei doi parteneri. Am denumit-o tehnica semaforului, pentru că, simplificând, am redus interacțiunile celor doi, la trei tipuri de interacțiune, similare culorilor unui semafor.

  1. Verde. Acestea sunt consensuale și au la bază interacțiunile în care amândoi sunt de acord. Putem vorbi aici despre activitățile plăcute ambilor parteneri, asupra cărora nu au absolut nimic de obiectat, ba din contră, consideră ca acestea decurg natural, fără nici un fel de efort, sau cu un minim de efort din partea lor.

Intervenția terapeutică în cadrul acestei culori este minimă. Obiectivul este să demonstrăm faptul că, cei doi, au multe lucruri în comun, ce decurg natural.

  1. Galben. Aici vorbim despre compromisuri. De cele mai multe ori, în cadrul acestui culori putem vorbi despre opinii învățate, ce nu ne caracterizează în mod profund, și, cu toate acestea rămânem tributari lor. Ex: femeile sunt cele care trebuie să facă mâncare, curățenie sau să aibă grijă de copii. Sau, bărbatul este cel care trebuie să asigure venituri sau să repare lucruri în casă. Putem vorbi despre compromisurile ce au legătură cu valorile ce pot fi puse în discuție pentru a se găsi o soluție.

Intervenția terapeutică constă în evaluarea situațiilor ce pot fi circumstanțiate pentru a se găsi și alte soluții. Pe principiul, o problemă trebuie să nască și o soluție, putem merge mai departe cu exemplu enunțat mai sus. Dacă bărbatul consideră că femeia este cea care trebuie să se ocupe de una singură de treburile casei, ne putem găsi la o soluție ce poate fi reprezentată de externalizarea unei bune părți a treburilor casnice, angajând o persoană care să se ocupe de acestea. Soluția poate fi identică și în cazul în care este necesară intervenția bărbatului pentru a repara lucruri, prin apelarea la un meseriaș care va face reparațiile mai bine și mai repede, fără probleme. De asemenea, tot la culoarea galbenă putem vorbi despre: bugetul familiei (cine și cu cât contribuie la cheltuieli), viața sexuală ( preludiul, postludiu, atingeri, complimente, numărul de acte, pozițiile, fanteziile celor doi)

  1. Rosu. Aici pot concepe fiecare o lista personală, cu valori la care nu dorește să renunte în nici un chip.

Intervenția terapeutică se va face individual, tocmai pentru a ajuta persoana respectivă să înțeleaga de unde provine inflexibilitatea respectivă, dacă este productivă pentru individ sau pentru viața de cuplu. Prin ședințe de consiliere personală, fiecare pertener poate învăța să își privească elementele de roșu, cu mai multă flexibilitate și înțelegere, putând astfel să găsească moduri de a le putea introduce în viața de cuplu, într-un mod util ambilor parteneri.

O a doua abordare care are legătură cu un exercițiu simplu, ce poate fi făcut cu ușurință de cei doi acasă, este următorul:

  1. După conceperea listelor pe culori, este important să încercăm să ne instrumentăm trăirile în concordanță cu importanța respectivelor culori. De foarte multe ori, putem comunica greșit sau ne putem enerva foarte tare, pentru o problemă despre care, atunci când suntem calmi, spunem că este de culoare verde. Sau, poate fi de culoare galbenă, însă, ne comportăm și comunicăm de parcă ar fi de culoare roșie.
  2. Se poate stabili un consemn între cei doi, când au o dispută, să își semnalizeze’ prin ridicare a unul, două sau trei degete, corespondente cu culorile: verde, galben, roșu, tocmai pentru a se învăța să comunice în concordanță cu importanța subiectelor ca atare.

Interventia terapeutica este simplă. În cadrul ședintelor de consiliere de cuplu, se pot aborda la diferite subiecte, ce vor fi discutate în cabinet, pornind de la ce spunem și cum ne comportăm, în concordanță cu acea culoare alocată subiectului respectiv. În acest mod, ne putem acorda odată în plus, sentimentele și trăirile la un mod mai practic de a comunica, putând astfel descoperi faptul ca, de foarte multe ori avem tendinta de a comunica prin culoarea rosie, subiecte ce au de fapt culoare galbena, deci au solutie, sau verde si o facem pentru ca, de fapt, problemele noastre sunt de fapt in alta parte. Iar aceasta parte, este o componenta personala de evaluare si comunicare a problemelor, ce se poate rezolva destul de simplu, prin ședințe de consiliere personală, pentru a putea scăpa de frustrările și traumele trecutului, pentru a ne putea construi familia pe care am visat-o.

Autor: psihoterapeut Constantin Cornea

Sursa: avantaje.ro