psiholog bucuresti

ALCOOLUL POATE SCOATE ANIMALUL (LEU, MAIMUȚĂ, PORC), DIN TINE

Posted: 21 ianuarie 2022 by Admin

psiholog bucuresti

Din păcate, despre efectele nocive ale alcoolului au curs și vor curge mereu, râuri de cerneală. Însă, pentru a fi cât mai edificator, putem personifică tulburările pe care le poate produce alcoolul în comportamentul și gândirea celor care exagerează.

Putem spune astfel că, din păcate, după o anumită cantitate de alcool, acesta transformă pur și simplu individul făcându-l să aibă comportamente, metaforic vorbind similare cu:

Leul. Cel care se crede leu, din cauza excesului de alcool, devine agresiv, are senzația că este atotputernic, are chef de ceartă și de harță, provoacă pe toată lumea și este în permanență în situația de a se lua la bătaie cu oricine.

Maimuță. Acest comportament este caracteristic acelora cărora le place să se dea în spectacol, cu orice preț, indiferent dacă devin penibili. Au gesturi și mimica exagerată, vor să imite pe toată lumea și consideră că sunt haioși sau distractivi.

Porc. Sunt și persoane care în urmă excesului de alcool, devin totalmente nepăsători. Sunt cei care beau până cad sub masă, cei care ajung să mănânce direct cu mâna din farfurie, să aibă flatulență de față cu toată lumea sau se scape pe ei.

Bineînțeles că sunt și cei care pot combina comportamentele descrise mai sus. Am evidențiat totuși aceste comportamente, ascunzându-le în spatele unor metafore cu animale, tocmai pentru a atrage atenția la ceea ce poți deveni, dacă consumi prea mult alcool.

Și dacă ție nu îți pasă de comportamentele urâte pe care alcoolul le poate scoate la iveală din tine, poate te gândești la persoanele dragi. Acestora le poți produce răni sufletești grave. Astfel, când vorbim de o relație de cuplu se poate ajunge la divorț. Dacă vorbim despre influența asupra copiilor aceștia pot suferi traume ce le poate modifică viitorul într-un mod cât se poate de grav.

Articol de : Psihoterapeut Constantin Cornea

Sursa: kudika.ro

No Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.