psiholog bucuresti

De ce nu reușesc anumite femei să obțină orgasmul și cum îl pot obține?

Posted: 26 septembrie 2022 by Admin

psiholog bucuresti

De ce nu reușesc anumite femei să obțină orgasmul? Iată una din întrebările pe care le au femeile, dar și partenerii lor, când vin să discute această problemă. Pentru a înțelege mai bine mecanismul, o să vorbim despre două elemente, unul organic și celălalt psihologic.

Atunci când vorbim despre partea organică, trebuie să luăm în discuție două elemente:
 distanța dintre clitoris și vagin. Se pare că ultimele studii medicale demonstrează faptul că această distanță este foarte importantă. O distanță mai mică poate asigura obținerea orgasmului, pe când o distanță mai mare, poate impiedica obținerea acestuia.
 dezvoltarea mușchilor vaginali, cât și a nervurilor ce pleacă din zona clitoridiană, întinzându-se prin spatele Muntelui lui Venus. Se știe că, persoanele care practică exerciții specifice dezvoltării acestei musculaturi sau cele care fac sport o perioadă mai îndelungată, au o ușurință mai mare în obținerea orgasmului vaginal. În privința tulburărilor sau problemelor psihologice ce pot împiedica o femeie să obțină un orgasm vaginal, putem vorbi despre anumite afecțiuni cum ar putea fi:
 schizofrenie, depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburare distimică, tulburare borderline, tulburare pasiv agresivă, psihopatie, ipohondrie, atacuri de panică, anorexie, bulimie, obezitate, o altă afecțiune medicală, stresul.
 o traumă gravă în trecutul persoanei, un abuz, o tâlhărie, un accident sau decesul ori boala gravă a unei persoane dragi.
Oricare din aceste afecțiuni pot da în anumite condiții frigiditate sau anorgasmie. De aceea, în cazul în care există o astfel de problemă este foarte important să apelați la un specialist psihoterapeut sau psihiatru, după caz, pentru a rezolva mai întâi problema psihică. De asemenea, mai sunt câteva elemente importante ce pot împiedica o femeie să obțină orgasmul vaginal, cum ar fi:
 probleme cu stima de sine. Acestea pot avea legatură cu modul în care femeia se vede din punct de vedere fizic sau dacă nu are încredere în valoarea ei intelectuală sau socială, subevaluându-se și considerându-se nu tocmai inteligentă sau realizată. Stima de sine mai ține foarte mult și de partener, de modul în care acesta o tratează sau îi vorbește femeii, valorizând-o sau desconsiderând-o. Problemele cu stima de sine, o pot împiedica pe femeie să își vadă adevărata valoare. Iar în al doilea rând, o poate impiedica să se simtă liberă în a-și exprima dorințele sau fantasmele pe care dorește să le trăiască în pat, pentru a se simți cu adevărat iubită dar și satisfăcută.
 lipsa încrederii în partener sau lipsa viziunii unui viitor în comun, o poate împiedica din nou pe femeie să își trăiască cu adevărat pasiunea în actul sexual. Poate considera că, în lipsa unei perspective de viitor, nu are rost să se deschidă în privința dorințelor, pentru a nu părea, în fața partenerului, o persoană ușoară’.
 lipsa afecțiunii, a exprimării sentimentelor, înșelatul, pot fi din nou motive ce o pot împiedica pe femeie să se exprime cu adevărat din punct de vedere sexual.
 nerespectarea etapelor necesare de care are nevoie o femeie pentru a se putea exprima sexual: preludiul, actul sexual în sine, postludiul. De cele mai multe ori, bărbații pot sări foarte repede peste preludiu, știut fiind faptul că, bărbatul, se excită cu mai multă ușurință decât femeia.
Soluții câștigătoare
În calitate de sexolog, am gândit o metodă nouă care poate simplifica viața sexuală în cuplu, și anume scenariul sexual. Fiecare dintre cei doi parteneri ar trebui să scrie pe o foaie care este propriul scenariu sexual. Ce înseamnă preludiul, actul sexual, dacă poate cuprinde mai multe poziții, mai multe jocuri de rol, dacă își dorește să vorbiți în timpul actului sexual și cum anume, dacă este de preferat sexul rapid sau dur, dacă se poate face sex oral, anal, etc. Se mai stabilește, de asemenea, dacă este de preferat sexul seara sau dimineața, numărul actelor sexuale pe săptămână sau pe lună. O dată ce reușesc amândoi în cabinet să își scrie scenariul, descoperim foarte repede că acesta diferă foarte mult și prin ședințe de consiliere se poate găsi o cale comună în care ambii parteneri să se simtă doriți, iubiți și satisfăcuți de viața sexuală. Regula de bază în pat este următoarea: se poate face orice ați convenit de comun acord.
 curtoazie vs. seducție. Este una dintre cheile de succes în privința vieții sexuale și implicit în obținerea orgasmului. Un bărbat elevat aflat într-o relație cu o femeie seducătoare reprezintă alchimia unui cuplu pasional.
Bărbatul ar trebui să învețe ce înseamnă cu adevărat a fi manierat în relația cu propria parteneră. Pentru asta, ar trebui să știe cum să o facă pe aceasta să se simtă specială, mângâind-o, sărutând-o pasional sau doar furându-i un pupic, îmbrățișând-o ca și când ar dori să rămână așa toată viața, în timp ce îi face cele mai frumoase complimente.
Femeia, la rândul ei, trebuie să învețe ce înseamnă să fie seducătoare. Aici vorbim de atitudine, de vestimentație de modul în care își poate îmbrățișa sau săruta partenerul șoptindu-i o propunere indecentă sau mângâindu-l într-un mod provocator.
În fond, totul constă în comunicare. Este important să ne spunem ceea ce ne dorim, să ne simțim liberi în a ne exprima cele mai adânci dorințe, pentru a ne putea bucura de un orgasm cu adevărat incendiar.

Autor: psihoterapeut Constantin Cornea

Sursa: avantaje.ro

No Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.