psiholog bucuresti

Povestea unui bărbat căsătorit care începe să aibă o aventură și este măcinat de mustrări de conștiință

Posted: 26 septembrie 2022 by Admin

„Omul are nevoie de o poveste pentru a învăța să își trăiască viața.” Psiholog Constantin Cornea

psiholog bucuresti

„Nu mă gândeam vreodată că un tip ca mine va avea nevoie de psiholog pentru a discuta despre anumite mustrări de conștiință. Nu credeam în Dumnezeu, credeam doar în mine și în dorințele mele. Eu eram centrul universului și toți din jur existau doar pentru a-mi satisface eu nevoile.
Numai că un accident nefericit m-a făcut să mă apropii de Dumnezeu, în situația în care am fost la un pas de moarte. Văzând că nu reușesc să depășesc traumele accidentului, ba din contră, fiind descoperit de soție că întrețineam și anumite relații extraconjugale, m-am simțit prins în lanțul propriilor minciuni.
Dacă înainte mă descurcam de minune să spun fiecăruia ce dorește să audă și să mă comport cu cei din viața mea de parcă ar fi pur și simplu niște piese de șah puse pe o tablă, după accident, dintr-odată, parcă cineva îmi amestecase piesele, arătându-le tuturor și cele mai mici minciuni.
Accidentat fiind, soția mea a avut acces la telefonul meu, dar și la un alt telefon pe care îl țineam ascuns și despre care nu știa nimeni. Când mi-am revenit din accident, am descoperit o nouă față a relației mele care la început nu mi-a plăcut deloc. Soția mea știa totul, iar eu nu mai avem cale de întors. Mai mult decât atât, probabil în urma loviturilor, chiar am început să mă simt vinovat, sentiment care, așa cum am mai spus, îmi era total străin.
Am venit la psiholog inițial pentru a-mi explica de unde au apărut aceste procese de vinovăție, doream să scap de ele, dar să mă și sfătuiesc cu cineva străin despre cum pot rearanja din nou tabla de șah, pentru a simți că am din nou controlul propriei vieți.
Surpriză din nou.

Autor: psihoterapeut Constantin Cornea


Citește continuarea: https://www.csid.ro/lifestyle/relatii-si-cuplu/povestea-unui-barbat-casatorit-care-incepe-sa-aiba-o-aventura-si-este-macinat-de-mustrari-de-constiinta-20133009/

1 Comment

  • Stanciu Mădălina 17 octombrie 2022 at 8:18

    Bună ziua,
    Vă urmăresc pe Facebook postările, în unele chiar ma regăsesc. Va respect și va apreciez !

    Reply

Dă-i un răspuns lui Stanciu Mădălina Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.