Jurnalul unei persoane diagnosticate cu tulburare de personalitate borderline

Posted: 11 iulie 2019 by admin

Mi-a fost greu sa accept la inceputul terapiei faptul ca voi avea de lucru…

Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata. Psiholog Bucuresti Constantin Cornea

“Am fost crescuta de doua femei, mama si bunica, care au facut totul pentru mine. Atat de mult si-au dat silinta incat, asa cum am inteles mai tarziu, l-au facut si pe tata sa fuga de langa noi. Formau o echipa si nu acceptau sub nicio forma parerile altcuiva. M-au rasfatat si m-au facut sa cred ca pot sa am orice.

Un lucru nu au reusit sa ma invete insa, sa lupt pentru ceea ce imi doresc. Niciodata nu cred ca am stiu cu adevarat ce imi doresc. Faceam totul de mantuiala, iar acolo unde eu nu ma descurcam, interveneau ele si ma salvau. Prin scoala prima si liceu am cam trecut ca gasca prin apa. Cu toate ca incercau sa ma forteze sa invat, nu prea le-a iesit. Liceul a fost o perioada in care le-am adus in pragul nebuniei. Chiuleam si aveam note proaste, dar cumva, lucrurile se rezolvau de la sine. In fond, nu eram singura din generatia mea care proceda asa. Mai toti din clasa erau ca mine.

Am ales ASE-ul pentru ca si mama era contabila la o firma si pentru ca am crezut ca imi va fi usor sa fac ceea ce a facut ea. Sau pentru ca speram, asa cum am fost invatata, sa caut calea mai usoara unde mama sau bunica ma puteau acoperi, bunica la randul ei lucrand in domeniu financiar-bancar si cautand sa intarzie cat mai mult pensionarea de dragul meu.

Din toate activitatile la care m-au dat, cel mai mult mi-au placut dansurile. Eram destul de talentata, dar inconsecventa si fara dorinta de a munci prea mult. Am vorbit de dansuri pentru ca, toata perioada facultatii, am vrut sa ma las de studii pentru a face o cariera in dans. Insa nu m-au lasat si cred ca bine au facut. Chiar daca asta cred ca le-a mancat cei mai multi ani din viata.

Dupa terminarea facultatii, mama m-a adus la tine. Erau sfarsite de puteri si de acum erau constiente ca le va fi foarte greu sa ma mai acopere cumva…

Diagnosticul de borderline mi-a fost pus inca din adolescenta de o prietena de familie, medic psihiatru. Ba chiar am luat si ceva medicatie, sporadic, mai multi ani, insa rezultatele nu au fost cele scontate. Sau poate au fost, dar eram eu prea grav afectata….cine stie?

Mi-a fost greu sa accept la inceputul terapiei faptul ca voi avea de lucru. Eu venisem hotarata sa iti spun despre frica de abandon despre care consideram ca se instalase la plecarea tatalui meu. Aveam doar 5 ani si credeam ca acolo s-a petrecut o mare drama care m-a facut sa fiu traumatizata. Apoi despre hiperprotectia oferita de cele doua mame si despre cat de victima eram eu in raport cu dramele petrecute in viata mea. De asemenea, toate aceste drame ma faceau sa nu stiu ce imi doresc din perspectiva profesionala. Daca este mai bine sa continui o cariera in dans sau sa ma dedic unei munci in domeniul financiar care nu imi producea placere. De asemenea, mai era vorba si despre cateva relatii sentimentale esuate, din varii motive. Ceea ce ma facea sa cred ca voi ramane singura toata viata, asa cum erau si bunica, si mama mea.

Am constientizat destul de repede ca principala frica, aceea de a nu ramane toata viata singura, era de fapt un construct personal in care investisem foarte mult timp. Citisem foarte mult o seama de teorii ce ma faceau sa cred ca, intr-adevar, voi ramane singura. Am lucrat impreuna pe doua fronturi. Frica de singuratate si cariera. Mi-a fost greu sa imi recunoasc faptul ca, pentru dansuri nu eram atat de talentata si muncitoare incat sa pot construi ceva in acest domeniu. Asa ca, destul de repede, mi-am concentrat energia in domeniul financiar.

Mi-ai spus candva ca, din perspectiva afectiva, rezolvarea nu va putea veni decat atunci cand voi gasi persoana potrivita. Am vorbit despre fostele mele relatii si am inteles ca frica mea de singuratate nu era singurul element ce a dus la incheierea lor. Mai erau si alte elemente personale, dar si elemente care tineau de partenerii mei.

A fost funy cand, in timpul terapiei, am intalnit un tip care era mai border decat mine. Sau asa a vrut sa para pentru ca era casatorit. Nu stiu nici acum. Ceea ce a fost interesant a fost faptul ca, dupa relatia cu el care m-a consumat foarte tare, am inteles unde greseam eu. Imi consumam, din cauza tulburarii borderline, foarte tare partenerii. Discutiile cu tine si experienta cu tipul casatorit mi-au dat un echilibru si un mod de a vedea viata diferit. Dar mai bun.

Am invatat sa fiu persuasiva in a cauta partenerul potrivit si de cateva luni l-am gasit. Eu nu mai fac greselile pe care le faceam in trecut in relatiile afective si el se comporta foarte frumos cu mine. Comportamentul lui ma face sa ma simt iubita si apreciata ceea ce imi da o anumita liniste interioara. psiholog bucuresti

Relatiile cu bunica si mama s-au imbunatatit foarte mult, in primul rand datorita comportamentului meu. Am devenit mai calma, mai rabdatoare si mai deschisa cu ele, ceea ce le-a adus o anumita liniste sufleteasca.

Despre locul de munca ce pot sa spun. Nu este cu nimic mai bun sau mai rau decat sunt altele. Un alt element invatat din terapie. In trecut ma vedeam o victima fara scapare, acum imi construiesc o cariera. Cu rabdare, pentru ca vreau sa am un viitor linistit…

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro


X