Jurnalul unei femei ce si-a inselat sotul cu procese de constiinta interesante

Posted: 1 august 2019 by admin

“ Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.” Psihoterapeut Constantin Cornea.

“L-am cunoscut in perioada facultatii, mi se parea un tip interesant si haios. Inca de atunci simteam ca este o atractie intre noi, dar eu urma sa ma casatoresc si m-am lasat prinsa in acest joc doar de dragul jocului, fara a face nimic mai mult. Era un tip inteligent si a inteles de la bun inceput ca este doar un joc.

Odata cu trecerea anilor, jocul s-a pastrat. Dorintele noastre pareau sincere, facand aproape imposibila o prietenie din cauza atractiei sexuale, dar nu ne puteam lipsi niciunul de aceste sentimente. Si eu, si el eram casatoriti, amandoi eram multumiti de relatiile pe care le aveam acasa, dar aceasta relatie parea cireasa de pe tort, in conditiile in care, ani in sir, nu a constat decat in discutii.

In toata aceasta perioada el a incercat sa stabileasca tot felul de intalniri in care sa discutam fata in fata. M-am ferit cat am putut pentru ca imi era frica ca voi ceda. Cu timpul, am ajuns sa accept sporadic intalnirile, fara insa a purta mai mult decat o conversatie. Bineinteles ca el incerca sa imi argumenteze ca nu este nimic gresit in ceea ce facem sau in ceea ce am putea face. In fond, nu doream sa ne stricam familiile, voiam doar sa ne traim povestea si pentru asta aducea mii de argumente. Imi spunea despre societatile occidentale, “civilizate” in care sintagmele de “fuck friend”, “fuck buddy” sau pur si simplu partener ocazional de sex nu reprezinta nimic nou si nu afecteaza familiile celor doi. Insa nu puteam sa ii spun ca mie imi este frica de doua lucruri.

Aveam si am un sot super gelos, cum puteam intretine o astfel de relatie si ce ma faceam daca ma prindea sotul? Pentru a ma scapa de aceasta frica, imi spunea ca doua persoane inteligente vor gasi forme prin care sa isi traiasca relatia fara sa fie prinse. Nu se punea problema sa ne vedem zilnic sau saptamanal, ci doar atunci cand am fi avut amandoi ocazia.

A doua frica, mai intima, si mai greu de exprimat era ca ajunsesem sa tin la el. Daca ma indragosteam mai tare si mi-l doream doar pentru mine? Sau daca eram prinsi, putea el oare sa renunte la familia lui pentru mine? Normal ca si pentru acestea avea raspunsuri. Chiar daca ma indragosteam de el, dragostea trece intotdeauna daca o traiesti. Se consuma pur si simplu de la natura, se transforma in prietenie, in amicitie, dar dragoste nu mai poate fi. Apoi, daca putea reprezenta el plasa mea de siguranta, era doar o chestiune de nuanta pentru el. Nu era vorba ca vom fi indeajuns de inteligenti in a nu putea fi prinsi. Deci frica era neintemeiata.

La una dintre intalniri, am decis sa fac pasul. Trecusera ceva ani si mi se parea ca este unul din putinii romantici care mai exista. I-am pus doar conditia sa nu se intample in orasul nostru. A gasit solutia foarte repede. Urma sa am un teambuilding la mare si putea veni si el. Imi spunea ca vom trece la fapte, doar daca voi dori, sa nu ma simt in niciun fel obligata. A venit inca de vineri, vineri seara nu am facut nimic altceva decat sa luam masa impreuna. Apoi sambata seara s-a intamplat. Am mers intr-un club si am dansat impreuna pana spre dimineata. Am consumat alcool si la un moment dat am plecat cu el in camera lui. Eram amandoi emotionati, doar trecuse atat de mult timp…

A fost o seara frumoasa, care nu s-a mai repetat decat o singura data, cateva luni mai tarziu. Chiar daca el a incercat in toate modurile sa avem propria noastra relatie, eu am pus punct. Nu am dorit sa ramanem nici macar prieteni.

Am venit la psiholog pentru a-mi descarca sufletul si pentru a incerca sa ma inteleg mai bine. Stiam ca vorbind cu oricine altcineva, voi fi judecata si nu asta cautam. Ma judecam eu indeajuns de mult incat sa mai am nevoie si de ipocrizia altora. Ma simt bine ca am vorbit despre asta, insa sufleteste nu sunt sigura ca am luat cea mai buna decizie. El incearca si in ziua de azi, oricand are o cat de mica oportunitate, sa imi scrie sa ne vedem. Oare cati barbati ar face asta timp de mai bine de 12 ani? Oare nu ar fi putut fi marea mea iubire? Cum ar fi fost daca am fi fost impreuna, daca am fi avut o familie? Cum ar fi fost daca am fi continuat sa fim doar prieteni pentru sex? Sunt intrebari ale caror raspunsuri nu le voi gasi niciodata. Poate doar la el. El avea raspuns pentru orice si ma linistea indiferent de ce problema aveam. Oare ar fi continuat sa fie la fel daca am fi continuat o relatie… de orice fel? Sunt nopti in care il visez si ma trezesc cu zambetul pe buze. Sunt zile cand il vad sau doar am inpresia ca il zaresc pe strada sau prin locuri diferite.

Cum ar fi sa ma duc la el sa il tin macar 5 minute in brate? Stii, in toti acesti ani, doar el a fost cel care mi-a scris, m-a apelat. Eu doar am stat pasiva. Va veni oare o vreme cand voi regreta ca nu am facut nici macar un pas?

Oricum, ma bucur ca mi-am descarcat sufletul. Sper ca va citi cumva jurnalul si ca va recunoaste in ceea ce am scris despre cine este vorba. Stiu cat vei modifica din el si nici eu nu am scris amanunte ce ma pot deconspira.

Acum, de cand vin la tine, ma simt mai bine. Insa poate spune cineva cum ar fi fost povestea noastra?… Mi-e frica sa nu imi vina ideea de a-l cauta prea tarziu. Pentru ca uneori se face atat de tarziu in viata… mai ales cand traiesti in lumea unei povesti create de tine in care nu exista timp. Si timpul este cel care schimba totul….

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro

X