Jurnalul unei femei aflate intr-o relatie toxica

Posted: 28 octombrie 2019 by admin

“ Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.” Psihoterapeut Constantin Cornea.

Pe sotul meu l-am cunoscut in perioada facultatii. Era cu cativa ani mai mare decat mine. Imi placea la el siguranta cu care putea aborda orice subiect sau persoana ce i se pareau interesante. Cand mi-am dat seama ca imi face avansuri, am fost intimidata.

“Intotdeauna am crezut ca persoana cu probleme sunt eu. De fapt, asa am fost crescuta. Parintii nu au fost niciodata multumiti de mine, de rezultatele mele la invatatura, de prietenii pe care mi-i alegeam sau de modul in care incercam sa imi traiesc viata. Astfel viata alaturi de parinti m-a invatat ca nu sunt buna de mare lucru.

Pe sotul meu l-am cunoscut in perioada facultatii. Era cu cativa ani mai mare decat mine. Imi placea la el siguranta cu care putea aborda orice subiect sau persoana ce i se pareau interesante. Cand mi-am dat seama ca imi face avansuri, am fost intimidata. Nu imi venea sa cred ca ma place sau ca poate descoperi la mine si calitati. Pentru ca, in primii ani, stia sa imi vorbeasca despre mine intr-un mod in care nu mai vorbise nimeni. Pentru el eram frumoasa si desteapta.

In timp, fara sa imi dau seama, m-a convins sa stau acasa, pentru ca nu aveam nevoie de veniturile mele. Nu castigam foarte mult, dar imi placea ceea ce faceam si cred acum ca, daca nu il ascultam atunci, poate imi puteam face propria cariera. Eram apreciata la munca de sefi si colegi. Insa el a stat pe capul meu sa renunt la job spunandu-mi ca veniturile lui ne sunt indeajuns. Dupa o perioada, l-am ascultat si am ramas acasa.

Apoi am ramas insarcinata si am crezut ca, incet incet, ma voi obisnui cu viata de casnica. Insa sotul meu incepuse sa se schimbe dramatic. Venea acasa foarte tarziu, de obicei beat si facea scandaluri monstru din nimic. Ba nu ii placea mancarea pe care o facusem, ba nu ii calcasem bine camasile sau nu era indeajuns de curat in casa. Am crezut ca este doar o perioada de tranzit considerand ca este foarte stresat de la serviciu. Sau mai bine spus, speram.

Insa el nu s-a schimbat. Ba din contra. Timp de mai bine de 10 ani, atat cat are copilul acum, m-a umilit, m-a jignit, m-a injurat si de cateva ori chiar m-a lovit. Nu ii pasa daca este si copilul prin preajma, iar de mine nici atat. Nu intelegeam ce se intampla cu viata mea, unde gresisem si ce puteam face pentru a iesi din acest cosmar care parea fara sfarsit.

Incepand psihoterapia, am descoperit ca eu ramasesem o visatoare. Incercam sa vad in el tipul de care ma indragostisem candva, in timp ce el imi facea viata un cosmar. De ani de zile nu ieseam nicaieri, nu ne intalneam cu nimeni, nu venea nimeni la noi. Doar el pleca uneori in delegatii sau, cand erau anumite sarbatori, ma ducea in anumite cluburi sau restaurante unde, pentru cateva ore, parea inca mandru de mine. Ma lauda prietenilor lui si se comporta cu mine asa cum o facea la inceput. Odata ce se termina petrecerea, inca de pe drum, injuriile si amenintarile reveneau si mie nu imi venea sa cred cum putea trece atat de repede de la o stare la alta.

M-am gandit mult la ce insemna pentru mine o familie si ce mai insemna pentru el acest lucru. Am incercat chiar sa vorbesc cu el pe aceasta tema, insa a inceput sa ma jigneasca si sa ma intrebe cine imi baga in cap tampeniile astea. I-am spus ca am inceput psihoterapia si mi-a spus ca, daca vreau sa vorbesc cu cineva, sa vorbesc cu el. In fond, nu aveam nimic de ascuns pentru a ma duce sa ma deschid fata de un strain.

Pot spune ca am urmat toti pasii pentru a incerca sa il fac sa constientizeze ca avem o problema si trebuie sa o rezolvam. Insa lui nu ii pasa decat de job-ul lui si de prieteni.

Cand l-am anuntat ca ma duc la un interviu pentru un job, m-a lovit si mi-a spus ca nu imi lipseste nimic, de ce sa ma duc la munca? Nu i-am raspuns atunci, insa am fost la interviu si am fost acceptata. A facut un circ mostru in ziua in care trebuia sa imi incep job-ul. Am trecut peste jignirile lui si m-am dus la serviciu. Zile in sir m-a jignit si intr-o seara chiar a incercat sa ma loveasca. M-am ferit si i-am spus ca daca ma atinge, plec. Asta l-a enervat si mai tare si m-a batut rau.

A doua zi, cu o tona de machiaje puse pe fata, am facut bagajele si mi-am luat copilul pentru a ma muta intr-o garsoniera pe care o gasisem cu o saptamana in urma. Apoi am plecat la serviciu, chemand-o pe mama sa stea cu copilul. Asa am inceput sa imi reconstruiesc viata, recastigandu-mi libertatea.

El m-a sunat zile in sir, a venit dupa mine la munca, a facut circ si a incercat in fel si chip sa ma faca sa revin acasa. Dar eu consideram ca ii oferisem prea multe sanse pana atunci si voiam sa imi traiesc viata linistita. Aveam copilul, pe mama, care ma ajuta cum putea. Nu imi mai trebuia nimic.

I-am trimis actele pentru divort si cred ca acest aspect l-a trezit. Dar pentru mine era prea tarziu. A reinceput sa imi aduca flori, sa imi trimita mesaje frumoase sa ma urmareasca si sa imi promita cate in luna si in stele. Eu am considerat ca trebuie sa merg mai departe fara el si ca promisiunile lui vor fi desarte.

Acum sunt impreuna cu mama si copilul, nu am un sot, insa am o cariera si o familie pe care o iubesc mai mult decat orice pe lume. Astept cu incredere sa vad ce imi rezerva viitorul…”

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro

X