“ Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.” Psihoterapeut Constantin Cornea.
Cu ajutorul psihoterapiei, am reusit sa ne structuram planuri de viitor, treptele pe care urma sa le trecem pentru a ne cladi ceea ce credem ca meritam si ne poate face fericiti cu adevarat…
Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata… Psiholog Constantin Cornea
“Am crescut singura la parinti si stiu ca imi doream foarte mult un frate sau o sora cu care sa ma joc. Apoi, cand am crescut, am inceput sa imi doresc foarte mult un copil. Am incercat mai multe relatii, dar aparent nu gaseam sub nicio forma barbatul visurilor mele. Un barbat sincer, dragastos, cu care sa imi construiesc un camin.
Insa intr-o zi, la o cafea servita la restaurantul de la parterul firmei, l-am intalnit pe “el”. Inalt, dragut si manierat. S-a asezat la masa mea si am inceput sa vorbim de parca ne stiam de cand lumea. Dupa un timp ne-am casatorit si in primul an a aparut si un copil. Amandoi il iubeam ca pe ochii din cap, ne completam in serile in care plangea, astfel incat sa ne putem descurca si la serviciu. In sfarsit, consideram eu, am caminul la care visasem toata viata.
Dupa o perioada insa, el a fost avansat pe o pozitie foarte inalta si s-a schimbat brusc. Acasa nu ii mai convenea nimic, nu ma mai ajuta cu copilul sau la treburile casei, nu ii mai pasa de noi. Mie imi spunea ca sunt urata si neingrijita, iar despre copil spunea ca este prost crescut din cauza mea. Tot timpul ne jignea din orice, nimic nu ii convenea, la mine tipa tot timpul. Nu imi venea sa cred cat de tare se schimbase si nu intelegeam de ce se comporta astfel. Eu personal imi dadeam toata silinta sa il multumesc, timp in care ma ocupam singura de copil si de job.
O perioada am preferat sa cred ca este o situatie tranzitorie datorita responsabilitatilor foarte mari pe care le avea la munca. Insa foarte curand mi-am dat seama ca ma inselam amarnic.
Un coleg de la el de la serviciu, “bine intentionat”, a inceput sa imi scrie pe mail ce se intampla de fapt cu sotul meu. Asa am aflat ca foarte multe dintre delegatiile in care pleca sotul meu, de fapt, erau mini vacante cu o tipa de la el din firma. Tot asa am aflat ca se plangea la toata lumea ca eu nu il mai apreciez pentru tot ceea ce face pentru noi si ca sunt vesnic nemultumita. Pentru mine, aceste informatii au reprezentat un soc. Asa am decis sa vin la psihoterapie pentru ca ma consideram depasita de situatie si nu stiam in ce parte sa ma indrept.
Nu voiam nici sa ma despart, dar nici nu imi doream sa continui in aceeasi directie. Asa ca l-am provocat la o discutie fata in fata in care sa ne spunem niste adevaruri pe care le ascundeam unul de celalalt.
La inceput a fost nespus de greu, insa odata ce am reusit sa ne deschidem sufletul si sa ne spunem ce ne doream cu adevarat, am invatat, poate pentru prima data in viata, sa vedem ce se ascunde in sufletul celuilalt, dar si ce putem cu adevarat sa oferim, independent de ceea ce ne invatase societatea sau ceea ce eram invatati sa oferim. Asa am descoperit faptul ca crescusem intr-un sistem oferit de traumele parintilor ce ne invatau sa oferim ceea ce ei invatasera de la viata. Asa am vazut ca problemele lor ne determinau comportamentele. Ei credeau ca detin un adevar capatat din propriile suferinte ceea ce ne ducea in situatia de a ne provoca reciproc pentru a ne descoperi dincolo de traumele suferite de parintii nostri.
Salvarea a constat in sedintele de psihoterapie ce ne-a ajutat sa trecem dincolo de traumele parintilor, dincolo de transformarile de personalitate suferite de noi insine sub imperiul acestor traume, descoperindu-ne, eliberati de problemele prin care au trecut ai nostri, eliberati de trecutul innegurat trait de parinti, nascandu-ne inca o data, plini de sperantele si energia tineretii noastre ce se indrepta spre un viitor limpede. Viitor limpezit pentru ca ne-ai ajutat sa il curatam de namolul parintilor si luminat de dorintele si visurile bine gandite si cladite de noi…
Aveam limpede in cap planurile de viitor, treptele pe care urma sa le trecem pentru a ne cladi ceea ce credem ca meritam si ne poate face fericiti cu adevarat.
Ne simteam eliberati de nereusitele parintilor, credem ca puteam face lucruri pe care ei nu au reusit sa le depaseasca, tocmai pentru ca energia si dorinta noastra ne puteau duce pe culmi pe care parintii nostri nici macar nu le-au visat.
Am reusit prin psihoterapie sa ne depasim temerile, limitele si sa construim mai mult decat au visat vreodata parintii nostrii. Poate pentru ca am crezut mai mult in noi sau poate pentru ca am cautat sa construim drumuri pe care nimeni nu a reusit macar sa le viseze….
Asa am descoperit faptul ca, langa persoana potrivita, poti depasi limitele impuse de parinti, apropiindu-ma de o fericire pe care nimeni din familia mea nu a cunoscut-o niciodata, pentru ca niciodata nu a indraznit nici macar sa o viseze. Eu mi-am dorit-o si am reusit sa o realizez tocmai pentru ca am reusit sa transform un vis ce parea o himera intr-o situatie reala de viata in care ma simt iubita, implinita, realizata.”
Autor: Psiholog Constantin Cornea
sursa : csid.ro