“ Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.” Psihoterapeut Constantin Cornea.
„De cand ma stiu, am fost un tip impulsiv. Eram mereu agitat si in cautarea adevarului absolut. Pentru mine, nu exista decat alb sau negru, bun sau rau. Paradoxal era faptul ca imi faceam prieteni cu mare usurinta pentru ca, de cele mai multe ori, sa ajungem sa ne certam ingrozitor pentru chestii marunte. Nu reuseam sub nicio forma sa ma stapanesc si ma simteam tot timpul sub presiune. Iar aceasta presiune era sa imi distruga viata.
Inca din perioada copilariei aveam crize de nervi, saream la bataie imediat chiar daca in marea majoritate a cazurilor plecam batut si umilit. Iar asta ma inraia pe zi ce trece. Imi spuneam ca va veni momentul in care am sa le arat eu lor cine sunt.
Sufeream ca un caine cand nu eram bagat in seama din cauza felului meu de a fi. Iar daca cineva o facea, initial sufocam persoana respectiva cu atentia si dorinta mea de a face in permanenta ceva pentru ca mai apoi, de fiecare data, sa ajungem sa ne certam crunt.
Toata viata am avut stari depresive in care nu doream sa mai vad pe nimeni. Pentru ca dupa o perioada scurta sa simt din nou presiunea de face lucruri.
In copilarie parintii au facut tot ce au crezut ei de cuviinta pentru a ma indrepta. M-au batut, m-au pedepsit, mi-au explicat cu frumosul, mi-au oferit cadouri, insa nimic nu ma putea aduce pe calea cea buna.
Adolescenta a fost ingrozitoare. Chiuleam mereu, aveam rezultate foarte slabe la invatatura, ma bagam in tot felul de relatii cu persoane care mai de care mai ciudate, consumam alcool si jucam jocuri de noroc. Ai mei au facut tot ce a tinut de ei ca sa ma ajute sa termin o scoala, insa la bac ni s-a infundat. Nu am reusit sa invat niciodata pentru a putea trece acest examen si asta m-a infuriat si mai tare. Aveam senzatia ca toata lumea are ceva cu mine si toti imi vor raul. Ma simtea haituit si abandonat.
Cand m-au adus la psihoterapie, am considerat ca ma cred nebun si nu eram dispus sa discut nimic, pentru ca nu credeam ca am eu o problema. Problemele le aveau ceilalti ca nu ma intelegeau. Au fost cateva luni cand am comunicat cu mare greutate ceea ce simt. Cand am auzit prima data de indicatia de a consulta si un psihiatru, am crezut ca iau foc. Insa ai mei te-au ascultat si mi-au spus ca ei nu mai fac nimic pentru mine daca nu te ascult. Mi-ai explicat de ce era nevoie de tratament si la inceput nu am vrut sa ascult. Speriat ca ai mei ma vor abandona, am inceput si medicatia.
Destul de curand am inceput sa ma simt mai relaxat, nu mai resimteam acea presiune enorma. Puteam discuta mai calm si imi puteam face planuri mai concrete de viata. Stiind ca nu am luat bacul, credeam ca nu mai am nicio sansa sa mai realizez ceva in viata. Dar ma inselam.
Prin discutii despre ce imi place si ce calitati am, am descoperit ca anxietatea ma facea sa am un plus de energie fata de ceilalti, pe care il puteam folosi pentru a-mi crea un viitor. Nu imi placea sa fac mare lucru dar, vorbind pe diferite teme, cumva mi s-a deschis apetitul pentru a invata meseria de bucatar. Fara sa imi dau seama am inceput niste simple cursuri despre aceasta meserie si incurajat fiind de parinti, de tine, dar si de ceea ce imi spuneau profesorii, am descoperit, pentru prima data in viata mea, ca pot face ceva bine. Invatam mai repede decat ceilalti sa manuiesc cutitul sau sa respect o reteta. Chiar daca in trecut as fi desconsiderat pe cineva ce avea aceasta meserie, acum pur si simplu eram cucerit de cat de frumoasa putea fi aceasta ocupatie.
Inca din timpul cursurilor am primit o oferta de la un restaurant respectabil si am inceput sa castig bani frumosi. Eram incantat pentru ca primeam mereu laude de la colegi, dar si de la clienti. Asa am ajuns sa fac parte din aceasta lume, sa imi fac un oarecare nume si sa castig o suma frumusica. Relatiile cu ai mei s-au imbunatatit. Acum ma laudau mereu, iar eu nu stiam ce surprize culinare sa le mai fac. Am cunoscut si o fata deosebita si cred ca viata mea a capatat un sens. Uneori devin impulsiv sau am tendinta de a ma enerva, insa am inteles ca deja am construit ceva si nu merita sa distrug ceea ce am realizat.
Nu mai consum alcool, pentru ca am inteles de mult ca imi facea rau. Iar atunci cand simt ca am stari greu de stapanit, reiau vizita la psiholog si psihiatru. Ma simt bine si increzator si cred ca viata poate fi frumoasa daca iti gasesti locul tau sub soare.”
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : garbo.ro