Un psiholog bun știe să asculte, nu emite judecăți și nu face avansuri sexuale. În plus, nu te forțează să dai amănunte pe care nu ești pregătit să le oferi.
Care sunt semnele că mergi la un psiholog nepriceput? Este o întrebare pe care și-o pun foarte mulți pacienți, gândindu-se dacă terapeutul la care au apelat îi poate ajuta cu adevărat sau, din contră, mai tare va adânci problema cu care se confruntă.
În acest sens, sunt câteva semne la care ar trebui să fim atenți atunci când ne alegem un psiholog, iar dacă sesizăm unul sau mai multe aspecte dintre cele menționate mai jos, să căutăm un alt specialist pentru a ne rezolva problemele.
Un psiholog nepotrivit face aceste lucruri
Nu ascultă cu adevărat ceea ce spui. Are o privire pierdută, nu reține amănunte importante din povestea ta și pare că se gândește la altceva, nu la ceea ce tu îi spui. În momentul în care ai nevoie de o confirmare sau de o opinie, nu îți răspunde, pentru că nici măcar nu remarcă întrebarea ta sau pentru că pur și simplu nu este „acolo” cu tine.
Emite judecăți care te stânjenesc sau te dezaprobă. Are o atitudine condescendentă și ai senzația că ești mai degrabă într-o sală de judecată unde îți ții pledoaria pentru a-ți apăra cauza, ceea ce nu este deloc benefic în procesul psihoterapeutic.
Nu este de acord cu valorile, convingerile sau felul tău de a gândi. Este evident că are alte opinii și consideră că ceea ce gândești sau faci nu este bine. Rolul terapeutului este acela de a te ajuta să îți găsești o cale prin care să îți depășești problemele, iar această abordare nu este corectă.
Nu păstrează confidențialitatea. Aceasta este o problemă gravă ce nu ar trebui să existe în relația terapeut-pacient.
Te face să îți fie rușine de problema cu care te confrunți. Terapeutul trebuie să îți ofere un mediu în care să te simți înțeles indiferent de problemele pe care le ai, pentru ca prin psihoterapie să reușiți să le depășiți.
Vorbește prea mult despre el, despre valorile și normele lui. Terapia este despre tine, despre problemele tale și despre cum se poate descoperi un mod prin care să le depășești.
Te forțează să oferi amănunte pentru care nu ești pregătit încă sau despre care nu dorești să discuți. Terapeutul trebuie să se concentreze pe informațiile pe care i le oferi și, plecând de la acestea, să te ajute să îți depășești problemele. Dacă el consideră că sunt și alte amănunte importante, dar despre care nu dorești să vorbești, ori nu este construit corect cadrul terapeutic, ori este grăbit procesul terapeutic.
Se grăbește să îți pună un diagnostic, ceea ce poate crea sau adânci anumite probleme. Terapeutul ar trebui să aibă răbdare și să se concentreze mai mult pe rezultate, decât pe diagnostic în sine.
Nu acceptă feedback negativ sau critici. Orice profesionist poate greși. Relația terapeutică nu este o relație de superioritate a terapeutului față de client. De aceea, terapeutul ar trebui să își asume greșelile, iar dacă tu consideri că acestea sunt grave, poate fi momentul să îți găsești un alt psiholog.
Încearcă să îți impună anumite credințe religioase, spirituale, politice, sociale sau legate de sport. Aceste valori țin de fiecare individ în parte, fără să existe o valoare absolută. Din nou, terapeutul ar trebui să ia în seamă credințele tale și, plecând de la acestea, să te ajute să îți depășești problemele.
În timpul ședinței mănâncă, vorbește la telefon, se uită pe laptop, se concentrează pe alte activități. Poate răspunde la un telefon urgent, dar nu își poate face o obișnuință în a folosi timpul tău pentru problemele lui.
Atingeri, propuneri sau invitații nepotrivite. Dacă face astfel de lucruri, înseamnă că a depășit cadrul relației terapeutice, ceea ce nu este permis.
Nu respectă ora sau durata programării. Relația terapeutică trebuie să fie ca o relație contractuală, în care, încă de la început, se stabilește cât durează o ședință (între 40 și 50 de minute este durata obișnuită), iar ora de programare trebuie respectată.
Nu aveți intimitate. Ușa cabinetului este deschisă de alte persoane, de asistentă sau terapeutul iese des din ședință.
Prea mult zgomot de fundal. Cabinetul trebuie să aibă o atmosferă liniștită, astfel încât în timpul ședinței să nu existe nicio perturbare a procesului terapeutic.
Am redat o parte din elementele ce îți pot da de gândit când apelezi la un psiholog nepotrivit. Soluția o poate reprezenta o discuție sinceră cu acesta pentru a-și remedia comportamentele greșite sau să încerci să îți găsești un alt terapeut, pentru a te asigura că nu pierzi inutil timpul sau banii.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
sursa: csid.ro