psiholog bucuresti

Oamenii critică la alții ceea ce îi deranjează la ei înșiși. Oare?

Posted: 29 noiembrie 2020 by admin

psiholog bucuresti

Există această premisă, din perspectivă psihologică, prin care persoanele frustrate tind să evidențieze defectele celorlalți. Pot avea acest comportament din două motive: fiindcă le amintesc despre propriile traume sau defecte sau pentru a se scoate pe sine în evidență

de psihoterapeut Constantin Cornea

Astfel, pot avea anumite comportamente într-un mod conștient sau cu rădăcini în propriul subconștient prin care își pot dori să:

– doresc să dețină controlul prin devalorizare. Sunt persoane care încearcă, subminând realizările, talentele sau comportamentele pozitive ale celorlalți, să îi devalorizeze pentru a se pune pe sine în valoare.

– se simt frustrați de realizările celorlalți și devalorizează realizările acestora pentru a se pune pe sine în lumină

– au anumite traume legate de faptul că au fost criticați pentru că nu sunt în stare să facă anumite lucruri. Aici putem vorbi de lipsa unor abilități sau talente. De asemenea, incapacitatea de a realiza lucruri mărețe din perspectivă socială îi poate face să se simtă inferiori. Sau pur și simplu nu se simt împliniți afectiv sau din perspectiva jobului, la baza acestor insuccese stând ceea ce ei pot considera anumite defecte date de soartă, în timp ce despre ceilalți pot considera că sunt norocoși și din acest motiv au anumite realizări

– complexul de inferioritate.

Care sunt problemele psihologice care sunt în spatele acestor comportamente și cum se manifestă acestea?

În situația persoanelor cu tendințe de a critica, putem vorbi despre:

– tulburare de persoanalitate paranoidă: critică pentru că este o tulburare de personalitate caracterizată de suspiciune și neîncredere.

– tulburare de personalitate schizoidă datorită incapacității de exprimare a propriilor sentimente. Poate considera exagerată orice persoană care se manifestă cu mai multă ușurință decât ea

– tulburare de personalitate antisocială: caracterizată de neconformarea la normele sociale datorită impulsivității, agresivității și iritabilitatii, poate critica orice normă, lege sau persoană

– tulburarea de personalitate borderline, datorită instabilității emoționale prin trecerea de la idealizare la devalorizare, dar și a dificultății de a-și controla furia, emoțiile pozitive cât și pe cele negative. Tinde să critice pentru a-și descărca trăirile interne intense

– tulburarea de personalitate histrionică, datorită formei de a-și exprima emoțiile într-un mod exagerat, teatral și dramatic. Poate critica de dragul de a se evidenția pe sine, pentru că nu suportă situațiile în care nu se află în centrul atenției

– tulburarea de personalitate narcisică, dominată de sentimentul exagerat al propriei importanțe sau al faptului că se consideră unic și genial, dominaț de dorința de a primi în permanență admirația excesivă a celorlalți. Poate critica pe oricine pentru a se evidenția pe sine.

Ce putem face dacă ne regăsim în descrierile de mai sus pe noi sau pe o persoană dragă?

Așa cum am arătat mai sus, negativitatea și dorința excesivă de a critica pot avea cauze complexe și din acest motiv consider că cele mai bune rezultate se pot obține apelând la un specialist. UN psiholog ne poate ajuta să identificăm rapid care sunt rădăcinile problemelor noastre pentru ca mai apoi să putem construi împreună un plan personalizat de remediere a acestora.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa: garbo.ro