Automedicatia: intre zgarcenie, saracie, ipohondrie sau lipsa de cultura?

Posted: 29 octombrie 2014 by admin

Automedicatia reprezinta un mod de a trata aproape orice boala. Cel putin pentru multa lume.

Din diverse motive (de la acela ca credem ca stim sa ne dam singuri un diagnostic, pâna la faptul ca e costisitor sa mergi la medic – si din cauza timpului, dar si a banilor) ajungem sa luam pastile dupa ureche, fapt ce ne poate agrava starea de sanatate. Constantin Cornea, psihoterapeut la clinica Psievolution (www.psievolution.ro) a facut o schema a greselilor care ne îndeamna sa apela la automedicatie.

 

Greseli care tin de medici:

  • Medici care nu ofera îndeajuns de mult timp anamnezei si încearca sa o cuprinda în doar câteva minute, fapt ce poate duce la o diagnosticare gresita;
  • Medici care prescriu aproape aceeasi reteta la toti pacientii;
  • Medici care imediat ce au vazut un diagnostic al unui coleg considera absolut necesar sa îl nege. Fac asta datorita faptului ca ei considera ca îsi demonstreaza astfel superioritatea fata de colegul respectiv;
  • Medici care au un tarif fix si exagerat, fara sa ia în seama si cazurile sociale;
  • Intelegerile deconspirate dintre companiile farmaceutice si medici, care aveau mai degraba caracter comercial decât medical, sau care transforma actul medical în vânzare de medicamente, uneori împotriva nevoilor pacientului.

Din nefericire toate acestea, precum si alte greseli au dus uneori la automedicatie. Au slabit încrederea pacientilor în medici. La asta se adauga si timpul petrecut pe culoarele policlinicilor, sistemul dificil de programare. Si, astfel, împinsi de saracie sau neîncredere, unii oameni recurg la automedicatie.

Greseli care tin de pacienti:

  • Uneori dezamagiti de un anumit medic, pacientii generalizeaza eticheta pentru toti medicii;
  • Speriati de tariful unui cabinet medical, nu încearca sa gaseasca alte cabinete la preturi mai mici. Iar afirmatia ca cel mai bun este cel mai scump, nu este întotdeauna dovedita de realitate;
  • Nu verifica sfaturile prietenilor sau afirmatiile de pe forumuri cu sfatul unui medic si încearca si ei o medicatie care, mai mult ca sigur, nu li se potriveste;
  • Lipsa de coerenta în privinta diagnosticului si a tratamentului, remarcata în momentul în care mai multi medici nu cad de acord asupra diagnosticului si a medicatiei;
  • Credinta în tratamente complementare, fara a le verifica eficienta pentru diagnosticul lor;
  • Lipsa de interes în a tine un tratament corect, asumându-si medicatia însotita de celelalte recomandari: alimentare, care tin de stilul de viata, considerând ca un medicament poate face minuni indiferent de comportamentul lui ca pacient.

Aceste aspect, precum si multe altele, au facut ca pacientul sa fie din ce în ce mai greu de tratat. Dorinta lui de vindecare si credinta în faptul ca urmând un tratament asa cum considera el, nu cum i s-a indicat plus lipsa de interes în ceea ce priveste restul recomandarilor, au facut uneori boala mai puternica decât tratamentul.

 

Recomandarile psihoterapeutului:

  • O mai mare grija pentru un stil de viata sanatos: somnul, alimentatia, sportul, stresul, hobby-urile sau placerile de care avem nevoie pentru o stare de echilibru;
  • Daca suferim de o afectiune sa avem grija sa gasim un medic cu reputatie si sa îi urmam întocmai recomandarile;
  • Medicul sa încerce sa aiba o viziune de ansamblu a starii pacientului. Pentru ca trateaza omul si apoi boala.


Sursa : csid.ro

No Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

X