psiholog bucuresti

Care sunt motivele pentru care apar certurile în cuplu și cum le putem negocia corect?

Posted: 24 noiembrie 2021 by Admin

psiholog bucuresti

În ultimii ani, au venit la cabinet pentru terapie de cuplu foarte multe persoane. Interesant este faptul că certurile tind să apară încă din primul an de relație și din acest motiv foarte multe cupluri nu mai ajung la căsătorie. Iar cei care se căsătoresc cu speranța că actul respectiv va duce la schimbarea din perspectivă comportamentală a partenerului/ei, descoperă destul de repede că nu se întâmplă acest lucru.

Dacă vorbim la modul general despre problemele din cuplu, putem spune că acestea pot avea următoarele elemente de dispută:

1. Familia de origine. Din păcate, de cele mai multe ori, implicarea părinților în viața tânărului cuplu este de cele mai multe ori negative în sensul în care aceștia, în dorința lor de a avea pentru propriul copil cea mai bună parteneră/cel mai bun partener, tind să scoată în evidență doar defectele în dauna calităților.

2. Prietenii toxici. Sunt prietenii care nu țin cont de faptul că sunteți căsătorit/ă, continuând să vă invite în activități sau să vă pună în situații ce vin în contradicție cu viața de cuplu. ȘI aici facem referință la: viața de noapte, activități ce nu includ partenerul/a, jocuri de noroc, adicții de droguri sau alcool.

3. Cariera. Cine este mai îndreptățit să își construiască o carieră? El sau ea? Răspunsul corect ar trebui să fie: amândoi. Fiind o familie, ar trebui să se comporte ca o echipă, pentru a se sprijini reciproc în atingerea potențialului maxim.

4. Treburile casnice. Oare mai trăim vremurile în care doar femeia se ocupă de copii, curățenie, mâncare, cumpărături? Soluțiile pot fi trei:

  • în cazul în care cuplul își permite, să angajeze o altă persoană care să se ocupe de treburile casnice
  • acestea se pot împărți în mod egal
  • unul dintre parteneri poate prelua mai multe activități casnice, iar în schimb, celălalt oferă mai mult într-o altă interacțiune din cuplu

5. Copiii. Când este mai bine să vină pe lume, câți ar trebui să fie, cum îi vom crește și educa? Aici din nou, este foarte importantă ideea de echipă. Ar trebui să ținem cont de planurile ambilor parteneri legate de carieră, vârstă, starea de sănătate și alte preocupări, pentru a decide care este momentul oportun să avem un copil sau numărul acestora. În privința modului de creștere și educare, se poate apela lesne la un psiholog sau la cursuri de parenting pentru a descoperi împreună un model cât mai modern de creștere și educare a propriilor copii.

6. Viața sexuală. Unul vrea mai des, altul mai rar. Unul dorește să experimenteze, celălalt preferă partidele scurte. Și din nefericire, fiecare consideră că are dreptate și ambii trebuie să facă după cum spune el sau ea. Dacă există probleme cu viața sexuală, cel mai bun lucru ar fi să apelați la un terapeut de cuplu. Ajutați de acesta puteți descoperi o manieră benefică pentru amândoi, în care fiecare să vă simțiți doriți, iubiți, împliniți și satisfăcuți din punct de vedere sexual.

Am redat mai sus câteva din motivele de ceartă ale celor care vin în terapie de cuplu. Bineînțeles că motivele pot fi mult mai multe și nuanțele mult diferite față de ceea ce am scris. Însă am dorit să fac doar o prezentare generală.

În cazul în care aveți probleme în cuplu, cea mai bună soluție o reprezintă terapia de cuplu. În acest fel puteți învăța să vă armonizați modul de comunicare și exprimare al emoțiilor și modul în care puteți gestiona situațiile tensionante. De asemenea, puteți învața să vă concepeti un plan de viitor în care să vă respectați reciproc nevoile pentru a vă putea dezvolta corect din punct de vedere individual, dar și în cuplu.

Autor: psihoterapeut Constantin Cornea

Sursa: garbo.ro

No Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.