psiholog bucuresti

Cum să fii mai bun la pat?

Posted: 26 septembrie 2022 by Admin

psiholog bucuresti

În cadrul ședintelor de psihoterapie de cuplu sau al ședințelor de sexologie, se pune această problemă: cum să fii mai bun la pat. Fiecare persoană își dorește să aibă o viață sexuală plină de satisfacții și să ofere plăcere în egală măsură, partenerului.

Problemele încep însă, când trebuie să trecem de la gând la faptă. De aceea, în calitate de sexolog, am o tehnică pe care o propun pentru fiecare persoană în parte. Aceasta constă în scrierea pe o foaie de hârtie a propriului scenariu sexual. Cu alte cuvine, care îi sunt dorințele, de la cele mai comune, la cele pe care le poate considera greu de exprimat în cuvinte, gândindu-se la ce va spune partenerul, în cazul în care, își va devoala cu adevărat tot ceea ce își dorește.
În acest sens, putem propune câteva elemente care pot constitui ingredientele unei vieți sexuale pline de satisfacții:

Cum să fii mai bun la pat?

  • Comunicarea dorințelor. Este foarte important să comunicăm partenerului/ei, ce ne dorim cu adevărat. Putem vorbi despre lucruri pe care le-am încercat, pe care le-am văzut în filmele artistice sau cele pentru adulți sau pe care ni le-am imaginat fără a avea o sursă de inspirație.
  • O minte deschisă presupune să putem comunica ce ne dorim, dar să și ascultăm ce își dorește partenerul. Doar așa putem înțelege care sunt dorințele celuilalt, gândindu-ne la beneficiile de natură sexuală pe care le putem trăi împreună în pat.
  • Dorința de a experimenta. De cele mai multe ori, cel puțin unul dintre parteneri, poate ajunge să își formeze un scenariu destul de simplist din perspectivă sexuală, mulțumindu-se cu acesta. Dorința de a experimenta presupune, după ce am comunicat fiecare ce ne dorim, după ce am înțeles reciproc care ne sunt dorințele, să trecem și la fapte!
  • Respectarea bioritmului fiecăruia. Este posibil în cadrul comunicării să ajungem la concluzia că, într-o proporție destul de mare, scenariile ambilor parteneri coincid, doar că există o diferență de dorință, ritm și de tempo. În acest sens, putem spune că, unul își poate dori să facă sex în fiecare zi, iar partidele sexuale să fie complexe, conforme cu scenariul enunțat. Pe când, celălalt, poate simți nevoia mai rar să facă sex, doar sex, fără să mai vorbim și de toată pleiada de fantezii enunțate în cadrul scenariului sexual.
  • Stabilirea unui plan sexual. Chiar dacă, la prima vedere, poate părea ciudat să ne programăm când și cum să facem sex, lucrurile nu sunt chiar așa. Fiecare poate spune cât de des simte nevoia de sex. Putem întâlni situația în care unul își dorește să facă sex o dată pe lună, iar celălalt, de două sau trei ori pe săptămână. În acest sens, poate funcționa planul despre care vorbeam. Este important să încercăm să ajungem la un numitor comun. Ori găsim un număr la mijlocul celor enunțate de cei doi, ceea ce demonstreză implicarea ambilor. Sau, putem face o lună cum își dorește unul, iar în cealaltă lună cum își dorește celălalt. De asemenea, se pot găsi și alte formule, prin care să se scadă nivelul fiecăruia de frustrare.
  • Vrea prea des/Vrea prea rar. Exact cum am spus și mai sus, dorințele celor doi pot fi diferite. Ceea ce poate duce la divergențe și certuri grave. Pentru că, unul se consideră nesatisfăcut, iar celălalt, obligat să facă ceea ce nu îsi dorește. Prin stabilirea unui numitor comun, se poate ajunge la un plan comun.
  • Stabilirea ingredientelor’ generale: – preludiul. Poate începe încă de dimineață, se pot face promisiuni, scenarii sau poate conține anumite mângâieri și săruturi ce-l pot provoca pe celălalt să simtă ce va urma în seara ce urmează. – actul sexual, poate avea loc dimineața, la prânz sau seara. Poate conține o panoplie întreagă de poziții sexuale, scenarii cu jocuri de rol, mângâieri și alintări, complimente. Sau poate fi mai dur, cu poziții mai dificile, mișcări mai bruște, jucării care pot spori, în anumite situații, plăcerea. – postludiul. Presupune să ne alintăm în continuare partenera, să o complimentăm, să o strângem în brațe sau să purtăm anumite discuții, imediat ce actul sexual a luat sfârșit.
  • Creșterea propriilor calități și a propriului libidou. Prin sport, mișcare, o viață activă, putem rezista mai mult în pat, ceea ce poate spori plăcerea prin faptul că actul sexual poate ține mai mult și se pot încerca mai multe poziții.
  • Imagine proprie. Să nu uităm să ținem cont de: igiena propriului corp, să avem grijă să mirosim plăcut, proaspăt, să ne îmbrăcăm într-un mod care ne avantajează. Să încercăm să comunicăm cât mai elegant, pentru a avea din nou, toate acele calități importante pentru propria imagine.
  • Nu vă grăbiți. Indiferent dacă vă doriți mai mult sau mai puțin sex, dacă doriți să experimentați tot felul de scenarii cât mai siropoase, nu vă grăbiți să obțineți toate acestea, mai ales dacă, partenerul/a, nu este pregătit/ă. Grăbindu-l/o, puteți pune o presiune prea mare, ce o poate face să iasă din acea relație pentru că se consideră obligată să facă ceea ce nu își dorește.
  • Complimentele de fiecare zi. Nu uitați să vă complimentați, cât mai des, partenerul/a. Aceste complimente cresc stima de sine și încrederea pe care o puteți avea unul în celălalt. Comunicarea de asemenea, va deveni mai fructuoasă, iar relația va avea mai mult de câștigat.
  • Hobby-urile sunt foarte importante. Cu cât aveți mai multe preocupări comune care să vă aducă bucurie, cu atât viața voastră va fi mai plină de satisfacții, ceea ce va include și o viață sexuală împlinită.
  • Scăpați de adicții. Chiar dacă alcoolul poate fi un bun dezinhibant, în timp, vă puteți alege cu o adicție care vă poate degrada propria persoană într-un mod absolut îngrozitor, de care nici măcar nu puteți fi conștient, ceea ce vă va îndepărta partenerul/a.

Concluzie
Am arătat doar o parte din ingredientele ce pot aduce calitate în privința relației sexuale. Pentru a vă asigura de faptul că luați cea mai bună decizie, puteți apela la un psihoterapeut sau un sexolog, pentru a construi împreună cu acesta un plan individualizat care vă poate spori plăcerea delectându-vă cu o viață sexuală de vis.

Autor: psihoterapeut Constantin Cornea

Sursa: avantaje.ro

No Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.