psiholog bucuresti

Copiii și dependența de droguri: „Adicția poate începe în jurul vârstei de 7 ani”

Posted: 16 aprilie 2023 by Admin

psiholog bucuresti

De ce apare dependența de droguri în rândul copiilor și a adolescenților: „Dorința de a fi șmecher sau de a ieși în evidență”

Din păcate, în ultimii ani, vârsta la care a apărut consumul și chiar dependența de droguri a scăzut dramatic în rândul tinerilor. Putem vorbi despre copii care încep să ia droguri ușoare sau chiar de mare risc încă de la vârsta de 8-9 ani. Acum, mai mult ca niciodată, copiii au nevoie de îndrumare pentru a-și găsi cu adevărat locul și rolul în societate. Dar cum facem acest lucru? Am vorbit cu psihoterapeutul Constantin Cornea despre consumul de substanțe interzise în rândul copiilor, despre cum ar trebui părinții să vorbească cu aceștia și ce ar trebui să facă dacă simt că cei mici se luptă cu dependența de droguri:

Cum ar trebui să îi vorbim copilului nostru despre droguri și despre dependența, în general?

Discuțiile trebuie începute încă de la vârste fragede, 8-10 ani, dacă în jurul nostru nu avem persoane care se droghează. Dacă avem astfel de exemple în familie sau care să fie în contact direct sau indirect cu copilul sau familia noastră, atunci putem scădea vârsta până la 5-6 ani.

Psiholog Constantin Cornea: Facebook-ul poate deveni o adicţie. Dacă sunt dependent de Facebook sau de alcool, din punct de vedere personal, e acelaşi lucru.

Este mai bine să îi interzicem copilului, să îi oferim acces nelimitat sau chiar să încercăm cu el astfel de lucruri?

Dacă discuțiile încep la o vârstă potrivită, atunci trebuie să le vorbim și despre dependență și efectele negative ale drogurilor. Le putem da exemple din jurul nostru sau le putem arăta imagini sau chiar filmulețe cu persoane dependente. Astfel, copilul va putea remarca încă de mic, riscurile la care se expune. 

Este important să îi spunem, de asemenea, și despre efectele nocive ale drogurilor și despre modul extrem de dificil prin care cineva dependent poate renunța și se poate vindeca de acest viciu. Trebuie să-i vorbim despre efectele drogurilor în raport cu școala sau munca, precum și despre cât de mult pot afecta ele relațiile cu familia sau prietenii.

Accesul la aceste informații trebuie să se facă controlat. Putem purta discuții cu copilul despre cum vede el o asemenea persoană și cum ar proceda dacă ar avea un astfel de prieten.

În ceea ce privește încercările separate sau împreună, acestea sunt în totalitate interzise. Dacă unul dintre părinți are un viciu, ar trebui să țină cont de ceea ce noi psihologii, dar și avocații, numim „interesul superior al copilului” care spune explicit că dezvoltarea copilului poate fi grav afectată dacă are în jur persoane care au vicii. 

„Dacă unul dintre părinți are un viciu, ar trebui să țină cont de ceea ce noi psihologii numim interesul superior al copilului

Cum ne dăm seama dacă adolescentul nostru a încercat sau are chiar o dependență de droguri? Cum căutăm indicii pentru a ne da seama dacă copilul consumă droguri?

Dacă ne cunoaștem copilul și avem o relație strânsă, el ne va povesti despre persoanele din jurul lui care îi oferă tot felul de substanțe despre care, așa cum am arătat mai sus, noi am vorbit deja în privința toxicității și a daunelor produse. 

Dacă nu am avut aceste discuții, atunci trebuie să fim atenți dacă copil este mai nervos, mai irascibil, mai iritabil, somnul și pofta de mâncare îi sunt afectate și are anumite cheltuieli despre care nu ne poate spune mare lucru. Dacă ne aflăm într-o astfel de situație, este important să apelăm în primul rând noi, în calitate de părinți, la un psiholog pentru a concepe împreună cu acesta un plan de intervenție. 

Nu există o formulă general valabilă. Se ține cont de vârsta copilului, temperament, caracter, experiențe de viață, relația cu părinții, relațiile cu colegii sau cu prietenii. Se iau foarte multe aspecte în calcul pentru a găsi cea mai potrivită formulă ce poate scoate un copil, un adolescent sau un tânăr din ghiarele adicțiilor.

Citește și: Cum treci peste o demitere? Sfaturi de la psihologul Constantin Cornea

Care sunt perioadele cele mai periculoase pentru abuzul de droguri la tineri?

Nu există o vârstă anume. Adicția de droguri poate începe cel mai devreme în jurul vârstei de 7 ani, dar poate apărea și la vârsta senectuții după 75 de ani.

De ce apare dependența de droguri: „Dorința de a fi șmecher sau de a ieși în evidență”

Care sunt cele mai întâlnite motive pentru care un adolescent ajunge în această situație?

Sunt foarte multe motive. Lipsa de atenție sau afecțiune din partea părinților. Rezultatele școlare sau sportive slabe. Familia, prietenii sau colegii de la școală sau mediul toxic care cuprinde persoane care consumă și promovează consumul de droguri. Banii prea mulți pe care copilul sau adolescentul îi poate cheltui fără să fie întrebat unde și pe ce. Traumele din familie, de la școală sau din mediul de prieteni. Dorința de a fi „șmecher” sau de a ieși în evidență.

Care sunt cele mai eficiente măsuri pe care le poți lua că părinte pentru a-ți proteja copilul de aceste lucruri?

Informațiile clare, cu imagini și sunet despre efectele nocive ale drogurilor. Controlul direct sau indirect în privința mediilor la care copilul sau adolescentul are acces. Discuțiile permanente cu acesta despre ce prieteni are, cu ce se ocupă aceștia.

Și, în final, ce poți face dacă știi că deja are o astfel de dependență?

Apelezi la ajutor specializat: psihoterapeut sau medic psihiatru pentru a primi un plan de intervenție individualizat, ce trebuie urmat pe pași așa cum va fi indicat de către specialist.

Autor: psihoterapeut Constantin Cornea

Sursa: life.ro

No Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.