Cum transforma un copil violenta in familie

Posted: 28 mai 2017 by constantin.cornea

Orice forma de trauma sau violenta naste un blocaj, de la blocaje de crestere si dezvoltare, la blocaje in comunicare sau relationare. Acesti copii au probleme in a se intelege pe ei insisi, dar si mediul din jur. Astfel, stima de sine poate fi afectata pe viata, dar si intreg viitorul lor. Un copil traumatizat este un copil pe care l-ai lipsit de posibilitatea de a intelege care ii sunt abilitatile ce-l pot face remarcat, dar si cum sa se foloseasca de acestea pentru a-si construi un viitor.

Violenta in familie poate fi directa sau indirecta, poate fi verbala, fizica sau poate imbraca forma unor actiuni agresive. Cand vorbim de violenta in familie, trebuie sa ne gandim la cum se comporta parintii unul cu celalalt, la  traumele indirecte care afecteaza copilul:

1.Cum vorbesc intre ei: ton, cuvinte folosite, cultura, vocabular dezvoltat sau nu, expresii frumoase, metafore, parabole. In general, copilul va percepe ca pe un act traumatic orice cuvant agresiv sau trivial.

2.Cat se respecta si cum demonstreaza asta: gesturile de afectiune, de dragoste, de prietenie, precum si bunele maniere, de la cum se serveste masa la cum ne comportam in societate, cum ne imbracam adecvat la o petrecere sau la serviciu. Lipsa respectului reciproc va duce la traumatizarea copilului, trauma la care va putea raspunde prin violenta sau prin retragere sociala;

3. Cum se sprijina reciproc: daca stiu sa formeze o echipa, daca conlucreaza pentru atingerea unor deziderate comune. Lipsa de coeziune, comenzile rastite sau contradictorii, copilul le poate percepe ca traume.

Comportamentul parintilor in relatia cu copiii – traume directe

1. Agresiune fizica: batai, tipete, scandaluri, amenintari, gonit de acasa;

2. Agresiune verbala: injurii de orice fel, jigniri, apostrofari;

3. Lipsa de atentie sau afectiune: atunci cand copilul este lasat prea mult singur la televizor sau singur in camera, cand nu are partener de joaca, cand parintii nu participa prin jocuri la dezvoltarea lui intelectuala;

4. Comparatii defaimatoare atunci cand ii stabilim standarde mult prea greu de atins si ii subliniem incapacitatea de a le atinge;

5. Concediile: daca sunt facute doar cu gandul la nevoile parintilor, cu ore lungi petrecute in avion, cu destinatii indepartate, cu program stabilit, pot face copilul sa se simta inconfortabil.  De asemenea, lipsa altor copii cu care sa se joace si un mediu in care exista doar adulti ii poate compromite cresterea sau maturizarea;

6. Visul nerealizat al parintilor: parintii frustrati, care nu au avut ceva sau care nu au reusit sa ajunga cineva in sport sau in societate, au tendinta de a-si folosi copiii ca pe propriile marionete.

7. Sindromul autoritatii: parintele autoritar, cel care intretine familia si care nu trebuie deranjat sub nici o forma. Intreaga familie trebuie sa ii aduca elogii, sa aiba girja sa nu il deranjeze cumva, sa nu il dezamageasca sau sa il faca de ras prin rezultatele scolare sau prin comportamentul in societate;

8. Traume “pozitive”: alint excesiv, daruri pentru care nu trebuie sa depuna nici un efort, laude fara temei etc.

Violenta din familie sau comportamentul traumatic al parintilor poate duce inevitabil la:

-Tulburari de crestere si dezvoltare ale copilului;

-Stima de sine redusa;

-Tulburari de comportament;

-Ticuri nervoase;

-Tulburari alimentare: In copilarie se naste anorexia, bulimia, obezitatea, mancatul obsesiv-compulsiv;

-Tulburare depresiva sau tulburare anxioasa, atacuri de panica;

-Tulburari ale somnului: cosmaruri;

-Tulburari sexuale: masturbarea precoce, inceperea vietii sexuale prea devreme;

-Comportamente antisociale: devine membru in gastile de cartier, dealer sau consumator de droguri;

-Somatizari: dureri care vin si pleaca, dureri ce apar si dispar din neant, dureri care isi schimba mereu focarul, migrene, dureri de burta, stare de voma;

-Comportamente adictive: tigari, droguri, alcool;

-Abandonul scolar, chiulul sau rezultatele slabe la invatatura.

Un copil crescut intr-un mediu agresiv se va putea dezvolta in doua directii distincte: victima sau calau. Comportametul de victima apare ca si raspuns la agresiunea parintilor. Acest comportament presupune retragerea in sine, din dorinta de a nu mai fi victima unei violente sau traume. Acest comportament va duce catre:

-Fire bolnavicioasa;

-Lipsa empatiei sociale;

·-Probleme de comunicare, comunicare defectuoasa, defecte de vorbire;

-Tulburari alimentare: anorexie, bulimie, obezitate;

-Tulburari de crestere;

-Tulburari de adaptare;

-Tulburari de invatare;

-Dezvoltarea unei dependente afective in relatia cu o persoana pe care o va considera salvator.

Comportamentul de calau se naste din dorinta de a plati ceea ce el a suportat. Astfel, copilul va dezvolta o fire agresiva care se va face remarcata astfel:

-Comportamente antisociale;

-Apartenenta la grupuri rau famate;

-Probleme cu scoala si profesorii;

– Negarea oricarei forme de autoritate, de la cea parentala la profesori;

-Agresiuni fizice: batai, violuri, talharii;

-Jocuri de noroc;

-Adictii: alcool, droguri, tigari, de la varste fragede.

In mod cert, copiii supusi unor traume sunt mai sensibili, indiferent de modul in care se va manifesta sensibilitatea lor. Copilul devine vulnerabil la orice trauma, la orice tip de violenta. Un copil agresat de un tata alcoolic, care citeste impreuna cu mama, care invata poezii, va fi un copil traumatizat, dar cu mijloace de a-si rezolva temerile. Un copil abuzat de ambii parinti, lipsit de orice suport, este un copil condamnat la victimizare sau violenta, care nu va avea posibilitatea de a-si cunoaste si dezvolta propriile mecanisme de aparare in relatia cu parintii si lumea. Asadar, putem vorbi de o balanta: pe un taler avem traumele si violenta, iar in functie de ce punem pe celalalt taler il putem duce intr-o stare de echilibru precar sau de total dezechilibru.

Multi ajung sa isi invinga temerile, sa isi transforme fricile in mijloace de motivare. Astfel, copiii care au suferit de saracie vor reusi sa se imbogateasca, dar nici macar bogatia sau faima nu va rezolva trauma de baza, pentru ca multi din cei care se imbogatesc ajung sa se lase prinsi de jocul ce le-a sigurat succesul, sa renunte la familie sau sa faca aceleasi greseli comportamentale pe care le-au facut si parintii lor. In goana dupa inavutire sau faima, vor calca pe cadavre si isi vor distruge prietenii si familia. Treptat, vor uita de ce alearga, care este scopul si limitele pe care si le-au impus, iar toate astea vor crea  un cerc vicios, iar din experienta va pot spune ca multi se trezesc prea tarziu. Eventual cand s-au imbolnavit sau cand au ajuns sa piarda totul.

Pe scurt, in copilarie putem investi in abilitatile si cultura lor. Acestea le vor crea o baza adevarata de crestere. Daca vorbim de adolescenta, atunci putem sa ne gandim la un sport la care sunt buni si care le place  sau la una dintre artele frumose in care sunt talentati: muzica, desen etc. Daca interventia se produce in tinerete, trebuie evaluat materialul,  pentru ca este posibil sa avem prea putine ingrediente, prea putin timp si multe asteptari, dar si in aceasta perioada se poate investi in scoala, in cariera sau in posibiitatea de a crea o familie.

Reteta poate fi simplificata astfel: in functie de varsta, investim intr-un aspect care le poate reda stima de sine. Cu alte cuvinte, trebuie sa ii invatam sa zboare.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Publicat in Gandul si Descopera

X